12.2 C
București
miercuri, 27 octombrie 2021 - 14:21

PSD impune democrația cu forța: lege care amendează absența la vot

spot_img

PSD pregătește o lege privind votul obligatoriu

votare

Deputatul PSD Ioan Munteanu a anunțat că pregătește o inițiativă legislativă prin care participarea la vot să fie obligatorie, în caz contrar fiind prevăzute amenzi. Parlamentarul a declarat, pentru Agerpres, că inițiativa legislativă va fi supusă dezbaterii comisiilor parlamentare în circa o lună.

Modelul după care este construit proiectul de lege este cel aplicat de Grecia.

Lucrez la această inițiativă alături de alți doi colegi de la PSD și urmează să o trimitem spre dezbatere atât comisiilor parlamentare, cât și instituțiilor statului abilitate să își exprime poziția. Sper să ajungă cât mai repede în Parlament și să primească sprijinul tuturor colegilor pentru a deveni lege. Vrem să conștientizăm populația de importanța participării la vot.

Ioan Munteanu
deputat PSD

Pentru a deveni lege, inițiativa legislativă trebuie să fie votată de cel puțin două treimi din numărul total al parlamentarilor.

D.M.