23.6 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 14:02
No menu items!

PSD cere CE plan concret de acțiune pentru țările afectate de creșterea prețurilor

spot_img

Șeful delegației române PSD din Parlamentul European, Dan Nica, a transmis o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, precum și comisarului Kadri Simson, solicitând elaborarea unui plan concret, care să permită tuturor țărilor afectate de explozia prețurilor la gaze și energie să intervină rapid la nivel național. 

Eurodeputatul PSD a menționat că Grupul S&D a solicitat deja o dezbatere cu rezoluție în sesiunea plenară din această săptămână, pentru stabilirea unui plan de măsuri imediate, care să vină în sprijinul guvernelor din statele membre. El a reamintit că dezbaterea va avea loc, însă rezoluția nu va mai fi depusă din cauza opoziției nefirești a unor grupuri  politice din Parlamentul European, PPE și Renew Europe, acesta din urmă fiind condus de Dacian Cioloș, noul lider al USR.

„Noi, Grupul S&D, credem că este datoria noastră să îi apărăm pe cei vulnerabili, să nu lăsăm pe nimeni în urmă în aceste momente grele și să pledăm pentru ca solicitările noastre să fie incluse în viitoarea comunicare a Comisiei privind prețurile la energie. Prin urmare, solicităm Comisiei Europene să elaboreze un plan concret și să propună măsuri coordonate care să permită tuturor țărilor UE să intervină rapid la nivel național, în loc să se bazeze doar pe măsuri ad-hoc, care produc haos și panică în rândul cetățenilor”, a spus șeful Delegației Române PSD din PE.

Printre solicitările avansate se numără propunerea de eliminare a impozitelor necuvenite pe energie și adoptarea unor măsuri specifice pentru protejarea cetățenilor vulnerabili – strategie de eradicare a sărăciei energetice, precum și un plan de prevenire a speculațiilor pe piața europeană a carbonului, pentru a nu pune în pericol tranziția energetică.

Dan Nica și-a exprimat speranța că o comunicare cu privire la creșterea prețurilor la gaze și energie va fi printre prioritățile Comisiei Europene, astfel încât dezbaterea de miercuri, de la Strasbourg, să se concretizeze într-o politică energetică europeană comună.

                                                                                                                    Adina Silav