13.1 C
București
joi, 28 martie 2024 - 23:16
No menu items!

Protestul din Capitală: Organizatorii vor fi amendaţi

spot_img

Organizatorii manifestaţiei de protest, care s-a desfăşurat, sâmbătă, în centrul Capitalei vor fi amendaţi pentru depăşirea numărului de 100 participanţi permis pentru adunări publice.

Reprezentanţii Jandarmeriei Capitalei au anunțat că nu au fost înregistrate incidente, însă organizatorii manifestației, care sunt cunoscuţi, vor fi amendaţi pentru depăşirea numărului de participanţi.

“Reamintim că în acest moment în Capitală avem restricţii, atât restricţii de deplasare, dar şi restricţii de organizare a adunărilor publice cu maximum 100 de persoane. Până la acest moment nu am avut incidente şi vrem să mulţumim tuturor celor care au înţeles să respecte legea. Vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale. Da, avem organizatori, sunt proteste declarate şi asta ne uşurează nouă misiunea pentru că avem cu cine să relaţionăm, cum să avem o legătură permanentă cu participanţii la adunarea publică printr-un reprezentant al acestora. O să aplicăm legea, la fel ca şi până acum”, a afirmat Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

De asemenea, şi reprezentantul Poliţiei Capitalei, inspectorul principal Dragoş-Ciprian Romanescu, a mulţumit protestatarilor pentru că au manifestat paşnic, fără incidente.

„Poliţiştii Brigăzii Poliţiei Rutiere au fost în trafic şi au asigurat fluenţa traficului, nu au fost aplicate restricţii de circulaţie astfel că cetăţenii au putut ajunge la destinaţie în siguranţă. Suntem în sprijinul Jandarmeriei pentru a asigura liniştea şi ordinea publică. Noi momentan recurgem la dialog, evităm declanşarea vreunui eveniment nefericit”, a spus Dragoş-Ciprian Romanescu.

Aproximativ 1.000 de persoane s-au aflat, sâmbătă seara, la protestul anti-restricții din centrul Capitalei. 

Mulțimea s-a dispersat din Piața Constituției în jurul orei 22.30. Mare parte dintre protestatari au plecat spre case. Câteva sute s-au întors însă în Piața Universității în jurul orei 23.00, iar forțele de ordine au început să dea amenzi.