12.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 4:34
No menu items!

Proteste în Capitală. Restricții de trafic. Mesajul autorităților

spot_img

Câteva zeci de persoane s-au strâns, încă de sâmbătă dimineață, în Piața Victoriei, acolo unde se organizează un protest la care sunt așteptați, potrivit organizatorilor, 250.000 de oameni. 

În principal, bucureștenii sunt așteptați la protest, dar oameni din toată țara au anunțat că vor participa la manifestațiile din Capitală. 

Jandarmeria Bucureşti a făcut un apel la cei care vor participa, sâmbătă, la protestul din Piaţa Victoriei, să se manifeste paşnic. Astfel, echipele de dialog ale Jandarmeriei vor fi prezente pentru menţinerea permanentă a legăturii cu organizatorii şi participanţii.

„Facem apel la toţi participanţii la aceste adunări publice să manifeste paşnic, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe forţele de ordine dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

Din raţiuni de siguranţă, participanţii la manifestaţii sunt rugaţi să nu deţină bagaje sau genţi voluminoase şi să se îndepărteze de persoanele sau grupurile care au intenţia de a periclita buna desfăşurare a evenimentelor”, a transmis Jandarmeria Capitalei.

Traficul în zona Guvernului va fi restricţionat începând cu ora 14.30

– începând cu ora 14.30, în funcţie de sosirea participanţilor, se va restricţiona traficul rutier pe Şos. Kiseleff, între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, iar circulaţia va fi permisă pe Str. Arh. Ion Mincu;
– începând cu ora 14.30, circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe o bandă, respectiv două benzi de circulaţie pe sens, în faţa Guvernului României, între Bd. Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu, iar pe Str. Paris se va circula cu viraj dreapta către Statuia Aviatorilor, fără a fi permis accesul în Piaţa Victoriei, dinspre Str. Berzei şi Bd. Ion Mihalache
– între orele 17.00 – 22.15, se va restricţiona traficul rutier în Piaţa Victoriei, până la ocuparea perimetrului delimitat de: prelungirea Bd. Aviatorilor, Şos. Kiseleff, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzeşti, Calea Victoriei, intersecţia Bd. Lascăr Catargiu şi Bd. Iancu de Hunedoara, cu păstrarea unei zone de protecţie în care traficul rutier şi pietonal va fi restricţionat, după cum urmează:

– pe Str. Paris, segmentul cuprins între Bd. Aviatorilor şi Str. Duliu Zamfirescu;
– pe Str. Duliu Zamfirescu, segmentul cuprins între Str. Paris şi Str. Louis Blanc;
– pe Str. Louis Blanc, segmentul cuprins între Str. Paris şi Bd. Iancu de Hunedoara;
– breteaua Iancu de Hunedoara, de la intrarea în pasaj până la Piaţa Victoriei;
– trotuarul şi banda I de circulaţie de pe Bd. Aviatorilor, sensul de mers dinspre Piaţa Romană către Statuia Aviatorilor, segmentul din faţa Guvernului României.

Poliţiştii recomandă ca rute alternative Bd. Ion Mihalache – Bd. Mareşal Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Montreal – Şos. Bucureşti-Ploieşti şi Bd. Aviatorilor – Bd. Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – Şos. Bucureşti-Ploieşti.

Pentru că în Capitală se anunţă temperaturi ridicate, primarul general Gabriela Firea a aprobat ca Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti să asigure 10.000 de sticle de apă îmbuteliată (PET) şi 4.000 de l de apă potabilă manifestanţilor. De asemenea, Primăria Capitalei va pune la dispoziţie şi 100 de toalete ecologice, amplasate în zonă.