12.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 4:10
No menu items!

Proteste în Capitală. Jandarmii intră în dispozitiv la ora 14.00. Apel la dialog

spot_img

Jandarmii fac apel la participanţii la mitingul din Piața Victoriei să manifesteze paşnic şi să anunţe forţele de ordine dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

Dispozitivele de jandarmi vor fi „instalate în obiectiv” începând cu ora 14.00.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, a afirmat, sâmbătă, că misiunea efectivelor de jandarmi prezente la manifestările publice anunţate sâmbătă în Capitală va fi centrată în primul rând pe dialog şi a făcut un apel la respectarea legii.

„Vrem să eliminăm orice fel de suspiciune că jandarmii ar avea menirea să intimideze sau să sperie într-un fel. Sunt dispozitive minime, care vor fi dimensionate gradual în functie de numărul celor care vor participa la această adunare publică. Pentru noi nu este o opţiune să fim aici prezenți, este o obligaţie legală”, a declarat Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române. 

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a mai spus că există „un centru de comandă în care se vor afla reprezentanţi ai tuturor structurilor MAI cu atribuţii în gestionarea acestor situaţii”.

„Nu vă ascund că există un schimb permanent de informații cu alte strcturi care au competență în domeniu, informații care, de îndată ce vor fi cunoscute se transmit celor care coordonează activitatea pentru a fi în măsură să preîntâmpine eventuale tensiuni”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române.