7.8 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 9:44
No menu items!

Protest la fabrica de armament din Prahova unde se face muniţie termobarică

spot_img

Zeci de angajați ai Uzinei Mecanice Plopeni au declanșat, miercuri dimineață, o grevă spontană. Aceștia au refuzat să mai intre la primul schimb și cer salarii mai mari.

Angajații solicită majorarea salariilor și acordarea de sporuri de muncă periculoasă și bonuri de masă care au fost anulate în urmă cu doi ani.

Din primele informații se pare că este vorba de angajații de la serviciul de pază și sectorul pirotehnic.

”După zeci de ani de vechime în muncă avem salarii de mizerie. Cei mai mulți dintre noi câștigăm 1500-1700 de lei. Cu banii ăștia nu putem trăi! Vrem să ne mărească salariile și să ne dea înapoi bonurile și sporurile pe care ni le-au luat acum doi ani!” a fost mesajul unuia dintre greviști, potrivit Observatorul Prahovean.

Ministrul Economiei va ajunge la Uzina Mecanică din Plopeni pentru a sta de vorbă cu protestatarii.

„Vedeţi, aici e o problemă sistemică pe care o avem pe industria de apărare. Am venit în fiecare companie şi am spus acest lucru: că vom face, în limitele reglementărilor legale, vom analiza pachetele salariale astfel încât să putem să asigurăm salarii decente, numai că trebuie să ţinem cont de faptul că este un demers care trebuie făcut pe termen lung. Eu, ministrul Economiei, nu pot să vin să corectez ceea ce nu s-a făcut în ultimii 30 de ani, o să analizez care sunt cerinţele pe care le au şi, în funcţie de asta, să putem să luăm decizia cea mai bună, în limitele legale”, a declarat Florin Spătaru.

Săptămâna trecută, în poligonul Uzinei Mecanice Plopeni, a fost testată muniția perforantă termobarică. Ministerul Economiei anunța atunci că fabrica din Prahova ar putea produce astfel de muniție considerată de importanță strategică și cu un potențial de piață ridicat.

                                                                                                                Adina Silav

SURSA FOTO:observatorulph.ro