17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 16:25
No menu items!

Protest la Curtea Constituțională față de eutanasierea maidanezilor UPDATE

spot_img
foto: energyonline.ro
  • UPDATE

Aproximativ 150 de persoane, care protestau la sediul Curţii Constituţionale, în fața Palatului Parlamentului, au blocat miercuri Calea 13 Septembrie, după ce judecătorii constituţionali au decis că legea privind câinii fără stăpân este constituţională, fiind permisă astfel şi eutanasierea.

Astfel, după aflarea deciziei Curţii Constituţionale, manifestanţii, care se opun eutanasierii, au început să scandeze „România nu uita, asta este crima ta!” şi au blocat circulaţia înaintând pe Calea 13 Septembrie către intrarea în Palatul Parlamentului. Unii protestatari s-au şi întins pe carosabil, iar circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri, poliţişti de la Rutieră intervenind pentru redirecţionarea circulaţiei.

Manifestanţii scandează: „CCR sunt criminalii”, „USL, PDL aceeaşi mizerie”, „Daţi-vă demisia”, „Nu plecăm până nu-i salvăm” şi „Să aveţi soarta lor, soarta maidanezilor”.

De asemnea, la aflarea deciziei Curţii Constituţionale, unei protestatare i s-a făcut rău, iar majoritatea celor din primul rând erau cu ochii în lacrimi şi spuneau că se vor strânge în fiecare seară până va fi găsită altă soluţie. Printre protestatari s-au aflat Marius Marinescu, Paula Iacob și Corneliu Vadim Tudor.

Câteva zeci de persoane care se opun eutanasierii câinilor maidanezi protestează, miercuri, în faţa sediului Curţii Constituţionale a României (CCR), la Palatul Parlamentului. Manifestaţia are loc în timp ce judecătorii constituţionali iau în discuţie Legea privind câinii fără stăpân.

Manifestanţii  – care s-au strâns la intrarea dinspre Calea 13 Septembrie în Palatul Parlamentului, unde este şi sediul CCR – le cer judecătorilor să declare neconstituţională Legea privind câinii fără stăpân. Aceştia scandează „Dreptul la viaţă” şi au pancarte pe care scrie „Stop crimei”, „Stop eutanasiei”, „Abandonarea puilor este sursa câinilor de pe străzi. Nu mai arunca puii pe stradă!” şi „Sterilizarea câinilor este singura măsură eficientă pe termen lung”. Preşedintele Asociaţiei „Cuţu, cuţu”, Marcela Pîslă, a precizat că protestul de miercuri este organizat pentru susţinerea sesizării de neconstituţionalitate a legii şi împotriva eutanasiei, fiind autorizat până la ora 15.00.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 10 septembrie, Legea privind câinii fără stăpân, care stabileşte, printre altele, un termen de 14 zile în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, pot fi eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.

R.D.