15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 12:42
No menu items!

Protest al polițiștilor și angajaților din penitenciare, în centrul Capitalei

spot_img
  • UPDATE

Mii de sindicaliști din Poliție și Penitenciare și pensionari militari au pornit în marș, pe străzile Capitalei, din Piața Victoriei spre Ministerul Afacerilor Interne. 

Sindicaliştii din Poliţie și Penitenciare și pensionari militari protestează, miercuri, în faţa Guvernului, cerând „drepturile cuvenite şi eficientizarea serviciului poliţienesc”.

Sindicaliştii reclamă că solicitările adresate Guvernului nu au fost puse în aplicare. „Protestele noastre vizează nu doar drepturile cuvenite, ci şi eficientizarea serviciului poliţienesc derulat în slujba cetăţenilor”, au transmis sindicaliştii. 

Principalele revendicări se referă la:

1. aplicarea integrală a Legii-cadru a salarizării nr. 153/2017, în ceea ce priveşte Anexele VI şi VIII, care fac referire la poliţiştii, militarii şi personalul contractual din familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională;

2. indexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflaţiei, conform legii, pentru anul 2019 (nu doar pentru anul 2020) şi asigurarea asistenţei medicale de calitate în condiţiile în care suntem plătitori de CASS; 

3.majorarea sporului de suprasolicitare neuropsihică, în cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru a  eficientiza activitatea Poliţiei judiciare şi a celorlalţi poliţişti care desfăşoară activităţi în dosarele de urmărire penală sau în alte domenii complexe ale muncii operative;

4. diminuarea deficitului de personal poliţienesc, pentru a ne putea îndeplini misiunile de ordine şi siguranţă publică, în interesul comunităţii şi al statului, la standardele prevăzute de lege, dar şi pentru a evita suprasolicitarea continuă a personalului operativ, prin efectuarea de misiuni şi sarcini suplimentare, zi de zi;

5. dotarea logistică a poliţiştilor, cu mijloace de mobilitate, dar şi cu echipamente de intervenţie şi de protecţie fizică adecvate îndeplinirii misiunilor;

6. impunerea forţată a unor sarcini cu specific medico-sanitar, pentru care nu avem pregătirea necesară, în toată perioada stării de urgenţă şi a stărilor succesive de alertă, declarate de Guvern, pe timpul pandemiei, începând cu 15 martie 2020;

7. eficientizarea dialogului social cu Guvernul şi MAI, în ceea ce priveşte drepturile/interesele poliţiştilor şi ale personalului contractual. 

R. Dan