Prospecţiuni a finalizat două proiecte în judeţele Gorj, Buzău şi Brăila

Datele geofizice sunt necesare pentru estimarea potențialului de producție a hidrocarburilor

prospectiuni

Compania Prospecţiuni a încheiat, la finalul lunii iulie, două proiecte de achiziţie de date geofizice 3D pentru compania Amromco Energy, cu scopul descoperirii potențialului de resurse minerale. Acestea s-au desfăşurat pe raza judeţelor Gorj, Buzău şi Brăila, potrivit unui comunicat transmis de Prospecțiuni.

Proiectul 3D Roşioru a acoperit localităţile Cochirleanca din judeţul Buzău şi Galbenu din judeţul Brăila, unde au fost semnate aproximativ 160 de înţelegeri cu proprietarii privaţi pentru accesul temporar pe terenurile acestora. Suprafaţa de achiziţie a fost de 15 kilometri pătraţi, iar lucrările s-au desfăşurat pe o perioadă de 16 zile.

Proiectul 3D Bibeşti s-a desfăşurat în localităţile Aninoasa, Săuleşti, Turburea şi Vladimir din judeţul Gorj, unde s-au înregistrat aproximativ 465 de înţelegeri cu proprietarii privaţi pentru accesul temporar pe terenuri. Suprafaţa de achiziţie a măsurat 16 kilometri pătraţi, iar proiectul a durat o lună.

Gehrig Schultz, CEO al Prospecţiuni, a afirmat că proiectele de achiziţie a datelor geofizice vor fi predate clientului pentru a continua cu următoarea etapă.

”Echipele Prospecţiuni au folosit metode standard de achiziţie a datelor geofizice. Acestea au constat, în principal, în generarea undelor elastice şi înregistrarea caracteristicilor acestora, prin folosirea geofonilor (senzori) şi a staţiilor telemetrice, realizându-se, astfel, o ecografie a pământului. Bunurile imobile ale localnicilor, precum şi siguranţa acestora nu au fost puse în pericol de tehnologia folosită de companie”

Prospecțiuni SA

Prospecţiuni este o companie românească, listată la BVB, furnizor internaţional de servicii geologice şi geofizice. Acționarul majoritar este , cu 55,7% din acțiuni, iar la cotațiile actuale, capitalizarea este de 101,1 milioane de lei.

V.B.

NICIUN COMENTARIU