0.5 C
București
sâmbătă, 4 decembrie 2021 - 9:34
No menu items!

Programul de supraveghere NSA aduce atingere adusă vieţii private, a stabilit un judecător federal

spot_img

 NSA

Colectarea metadatelor despre conversaţiile unei persoane constituie o „atingere adusă vieţii private”, s-a pronunţat luni, pentru prima dată, împotriva programului de supraveghere NSA, un judecător federal de la un tribunal civil din Washington informează AFP.

Judecătorul Richard Leon cataloghează, într-o hotărâre preliminară extrem de dură, consultată de AFP, colectarea globală a metadatelor telefonice (numerele de telefon care participă la conversaţie, durata apelurilor, între altele) fără o autorizare prealabilă din partea justiţiei drept o “atingere adusă vieţii private”.

“Este evident că un asemenea program afectează” valorile apărate de al Patrulea Amendament al Constituţiei Statelor Unite privind protecţia vieţii private, scrie judecătorul Leon.

El interzice “Guvernului să colecteze metadate telefonice de la (compania) Verizon ale lui Larry Klayman şi Charles Strange”, reclamanţii, în cadrul programului NSA.

De asemenea, guvernul este obligat să distrugă toate metadatele lui Klayman şi ale lui Strange care au fost deja colectate.

Judecătorul a decis să trimită dosarul către o Curte de Apel, care urmează să se pronunţe pe fond.

C.A.