Program prelungit la eliberarea cărţilor de identitate, în ziua alegerilor europarlamentare – UPDATE

Alegătorii care au cărți de identitate expirate pot cere un nou document la birourile Direcţiei de Evidenţa Persoanei din fiecare sector, ce vor avea program prelungit sâmbătă și duminică.

carte-de-identitate

Birourile Direcţiei de Evidenţa Persoanei din fiecare sector al Capitalei vor avea sâmbătă şi duminică program prelungit, pentru ca alegătorii care au cărţi de identitate expirate să le poată schimba. În ziua alegerilor europarlamentare programul este până la ora 21.00.

Persoanele care au cărţi de identitate expirate, deteriorate sau şi-au pierdut aceste acte pot merge să solicite un nou document la Birourile Direcţiei Publice de Evidenţa Persoanei şi Stare Civilă din fiecare sector, care vor avea program sâmbătă între orele 08.00 şi 16.00, iar duminică, în ziua alegerilor europarlamentare, între orele 08.00 şi 21.00.

Solicitanţii vor primi noile cărţi de identitate în ziua în care depun cererea, informează Primăria Capitalei.

Cartea de identitate se întocmeşte şi se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.

Costul producerii şi eliberării cărţii de identitate este de şapte lei şi se achită la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor din sectoarele 1, 3 şi 6, unităţile CEC Bank în Sectorul 5, la oficiile poştale în sectorul 2 şi 4 sau ghişeele direcţiilor de impozite şi taxe locale pentru Sectorul 4.

În cazul în care nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovezi cu privire la domiciliu, etc.), se va elibera carte de identitate provizorie, caz în care se vor depune şi trei fotografii 3/4 cm şi taxa de 1 leu, achitată în aceleaşi unităţi.

Pentru eliberarea unui nou act de identitate (carte de identitate sau carte de identitate provizorie) ca urmare a expirării termenului de valabilitate, pierderii, furtului, deteriorării sau distrugerii actului de identitate, cetăţenii vor prezenta şi un timbru fiscal în valoare de 5 lei.

Primăria Sectorului 2 a precizat că persoanele cu domiciliul în Sectorul 2 care trebuie să-şi schimbe cărţile de identitate trebuie să meargă, în funcţie de adresa de domiciliu, la una dintre cele patru secţii de poliţie în care sunt servicii specializate: Secţia 6 Poliţie – situată pe strada Paul Greceanu numărul 36, Secţia 7 Poliție – strada Teiul Doamnei numărul 3, Secţia 8 Poliţie – Şoseaua Mihai Bravu numărul 137 şi Secţia 9 Poliţie – Şoseaua Pantelimon numărul 290.

D.M.

NICIUN COMENTARIU