4.9 C
București
vineri, 3 decembrie 2021 - 0:15
No menu items!

Profitul Petrom a crescut cu 27% în primele nouă luni, la 3,6 miliarde de lei

spot_img

Cele mai puternice companii din România și locul lor în regiune. Companiile energetice, în top

Profitul net al Petrom a crescut cu 27% în primele nouă luni, la 3,6 miliarde de lei (831 de milioane de euro), însă vânzările au scăzut cu 5%, la 18 miliarde de lei (4 miliarde de euro), potrivit informaţiilor financiare transmise de companie).

În perioada similară a anului trecut, profitul net a fost de 2,9 miliarde de lei, iar vânzările de 19 miliarde de lei.

“În trimestrul al treilea am continuat să ne îmbunătăţim performanţa, beneficiind de conjunctura favorabilă a preţului la ţiţei şi de rezultatele optimizării costurilor. În E&P (explorare şi producţie – n.r.), pe parcursul primelor nouă luni din 2013 am reuşit să obţinem, pentru prima dată după privatizare, stabilizarea producţiei la nivel de grup, comparativ cu anul anterior, ca urmare a investiţiilor continue. În zona offshore, activitatea de explorare avansează şi, în parteneriat cu ExxonMobil, ne propunem să reluăm forajul în blocul Neptun la jumătatea anului 2014. Performanţa sectorului G&E (gaze şi energie – n.r.) a reflectat mediul de piaţă dificil, caracterizat prin cerere modestă şi preţuri scăzute la energie electrică, în timp ce în sectorul R&M (rafinare şi marketing), marjele de rafinare au rămas sub presiune”, a declarat într-un raport Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom.

Profitul EBIT înainte de dobânzi şi impozite al grupului a urcat în primele nouă luni cu 14%, la 4,5 miliarde de lei (1 miliard de euro), de la 3,9 miliarde de lei în perioada similară a anului trecut. Cifrele financiare sunt neauditate şi prezintă rezultatele consolidate ale grupului Petrom, întocmite în conformitate cu standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS).

În al treilea trimestru Petrom a consemnat un profit net de 1,2 miliarde de lei, cu 47% mai mare decât cel din perioada similară a anului trecut, de 864 milioane de lei. Pe de altă parte, vânzările au scăzut cu 6%, la 6,5 miliarde de lei, de la 6,9 miliarde de lei în perioada iulie – septembrie a anului trecut.

Potrivit Petrom în al treilea trimestru al acestui an, consumul estimat de gaze naturale al României a scăzut cu 11% comparativ cu perioada similară a anului precedent, în timp ce volumul vânzărilor de gaze ale Petrom a crescut cu 22%, datorită cererii mai mari de gaze din producția internă din partea marilor distribuitori de gaze, precum și creșterii ușoare a producției interne de gaze a Petrom.

Cosmina Croitoru