8.3 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 6:14
No menu items!

Profesorii și medicii NU vor fi exceptați de la cumulul pensiei cu salariul. Guvernul nu va admite deloc excepții

spot_img

Premierul Florin Cîţu a spus că nu este de acord cu introducerea de excepţii pentru anumite profesii, precum cadrele didactice sau medicii, în proiectul de lege privind interzicerea cumulului pensie-salariu în sistemul de stat.

Șeful Guvernului a declarat, la Parlament, că proiectul pe care l-a văzut arată „foarte bine”.

Întrebat dacă vor exista excepţii pentru profesori şi medici, premierul a răspuns că nu vor exista deloc excepții, cel puțin în privința angajaților din sectorul public.

„Acest proiect, pe lângă interzicerea cumulului de pensii cu salarii, vine cu un lucru foarte important – la cerere poţi să te pensionezi după vârsta de 65 de ani. Poţi să mergi până la 70 de ani. Eu zic că e un lucru foarte important şi schimbă total paradigma pe care am văzut-o până acum în România şi va încerca să rezolve o problemă pe termen lung cu sustenabilitatea sistemului de pensii”, a declarat prim-ministrul.