20.7 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 20:15
No menu items!

Profesorii, obligați să depună anual declarații de interese în care să-și treacă meditațiile şi şcolile de unde provin elevii

spot_img

Ministerul Educației a lansat în consultare publică procedura pentru completarea declarațiilor de interese de către personalul didactic de predare. Potrivit documentului, profesorii trebuie să menționeze în aceasta meditațiile, dar și școlile de la care provin elevii pe care îi pregătesc în particular.

De la 1 ianuarie 2024, dascălii vor avea obligația de a completa declarații de interese care să cuprindă, dar și școlile de la care aceștia provin.

„Declarația de interese se face în scris, pe propria răspundere, și cuprinde norma didactică, activitățile de predare, activitățile de pregătire cu elevii – meditații și activitățile didactice desfășurate în cadrul unor proiecte, îndeplinite de cel care o completează. (…) Până la data de 31 decembrie a fiecărui an, personalului didactic de predare îi revine obligația să completeze declarația de interese. Personalul didactic de predare angajat ulterior datei de 31 decembrie completează și depune declarația de interese în termen de 5 zile de la angajare”, se arată în document.

Potrivit documentului pus în dezbatere publică, fiecare declarație ar urma să fie verificată de către responsabilul numit de directorul școlii, iar dacă există probleme la modul de completare a acesteia ori întârzieri la predare sau refuzul unui profesor de a o completa, responsabilul îl notifică și cere punct de vedere. Declarațiile de interese vor fi înregistrate în Registrul declarațiilor de interese, regăsit sub formă scrisă și electronică.

Ulterior înregistrării declaraţiiilor de interese şi eliberării dovezilor de primire, responsabilul pentru declarațiile de interese are obligaţia de a verifica, în termen de 10 zile, corectitudinea completării acestora.

Profesorii care nu depun declaraţiile de interese în termenele prevăzute și nu declară meditațiile se încadrează la abatere disciplinară.

                                                                                                        Adina Bucur Silav