11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 8:56
No menu items!

Profesorii ies în stradă la sfârșitul lunii octombrie, cerând alocarea a 6% din PIB pentru educație

spot_img

fsli

Membrii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) vor ieși în stradă pe 28, 29 și 30 octombrie, cerând alocarea, din 2014, a minimum 6% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru educație.

„Primăria Municipiului București a aprobat pichetarea sediului Guvernului și al Uniunii Social Liberale (USL) în datele de 28, 29 și 30 octombrie, astfel: pe 28 octombrie, între orele 11.00 — 13.00, vor fi pichetate sediile Guvernului și al USL; pe 29 octombrie, între orele 10.00 — 12.00, va fi pichetat sediul Guvernului, iar între orele 11.00 — 13.00 sediul USL; pe 30 octombrie, între orele 10.00 — 12.00, va fi pichetat sediul Guvernului, iar între orele 11.00 — 13.00 sediul USL”, precizează un comunicat de presă.

De asemenea, pe 6 noiembrie, între orele 11.00 — 13.00, FSLI va organiza în Piața Victoriei un miting de amploare, la care vor participa aproximativ 10.000 de dascăli. Protestul va fi urmat de un marș, în intervalul orar 13.00 — 15.00, pe traseul: Piața Victoriei — Calea Victoriei — Palatul Parlamentului (Piața Constituției).

Conform conducerii FSLI, protestul se va bucura și de sprijinul studenților.

Principalele revendicări ale federației sunt: alocarea, începând cu anul 2014, a minimum 6% din PIB pentru educație, modificarea Legii educației naționale, inclusiv în ceea ce privește statutul personalului didactic, adoptarea unei legi de salarizare, prin care salariile profesorilor debutanți să se majoreze cu 50%, depolitizarea învățământului, regândirea programelor școlare și a sistemului de evaluare a elevilor.

Lucian Mera