11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 8:49
No menu items!

Producătorii din indrustria farma: România este la coada consumului de medicamente per capita

spot_img

Românii se află la coada clasamentului european privind consumul de medicamente pe cap de locuitor, însă nu pentru că ar fi mai sănătoşi, ci din cauza accesului precar la soluţiile terapeutice, a transmis Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER).
Piaţa farmaceutică din România a atins în 2017 circa 12 miliarde lei la preţ de producător, reprezentând o creştere de 4% faţă de anul precedent. Cota de piaţă a producătorilor de medicamente din ţară s-a redus semnificativ în ultimii 10 ani, de la circa 40% în 2006 la aproximativ 23% în 2016, potrivit unui comunicat al PRIMER.
Alocarea bugetară pentru decontarea de medicamente a fost în 2017 de 6 miliarde de lei, adică sub 75 de euro pe cap de locuitor, reprezentând cea mai mică alocare din Uniunea Europeană.
„Această alocare este nemodificată din 2011, deşi necesarul de medicamente este de circa 8 miliarde de lei. Restul de până la cele 12 miliarde lei sunt plătite din buzunar de către pacienţi şi de producătorii de medicamente prin taxa clawback”, se mai arată în comunicat.
Preţurile medicamentelor în România sunt îngheţate încă din 2015 la cel mai mic nivel din UE, din care se scade şi valoarea unei taxe clawback de 25%. PRIMER susține că din cauza acestei taxe au dispărut în ultimii trei ani peste 2.000 de medicamente ieftine. Pacienţii sunt obligaţi să cumpere echivalentul mai scump, având astfel senzaţia că preţurile medicamentelor au crescut.
De asemenea, piaţa medicamentelor fără prescripţie medicală (OTC) şi a suplimentelor este de aproximativ 25% din piaţa totală, mult sub media europeană de 35-45%. Aceasta arată că şi la acest capitol consumul romanilor este pe ultimele locuri din UE, tot din cauza accesului insuficient la soluţii alternative de tratament şi îngrijire.
Patronatul PRIMER reuneşte 16 dintre cele mai importante fabrici de medicamente din ţară, respectiv AC Helcor, Antibiotice, B. Braun, Bio-Eel SRL, Biofarm, Gedeon-Richter, Labormed-Alvogen, Laropharm, Magistra CC, Polisano Pharmaceuticals, Ropharma, Santa SA, Slavia Pharm, Zentiva, Terapia-Sun Pharma, VIM Spectrum.

T.S.