11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 22:20
No menu items!

Producția italiană “La grande bellezza” a deschis cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film București

spot_img

 la grande bellezza

Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film București a debutat miercuri seara, la Cinema Studio din Capitală, cu avanpremiera producției italiene „La grande bellezza”.

Filmul lui Paolo Sorrentino a câştigat până acum peste 30 de premii, inclusiv trei dintre cele mai importante distincţii ale cinematografiei internaţionale: Globul de Aur, BAFTA şi Oscar, toate la categoria „Cel mai bun film străin”, plus patru premii ale Academiei Europene de Film (Cel mai bun film, regie, actor – Toni Servillo – şi montaj).

De-a lungul celor 8 zile de festival, vor fi proiectate 34 de filme din 15 ţări, printre care Georgia, Polonia, Belgia, Australia, Canada, Marea Britanie, România şi Statele Unite. Pe lângă secţiunile tradiţionale ale festivalului (Competiţie, Panorama şi Proiecţii speciale), această ediţie aniversară adaugă două noi programe paralele – Focus: Chile şi Venice Days, a declarat Dana Dimitriu Chelba, directorul general al evenimentului.

În premieră în acest an, Festivalul Internațional de Film București propune o scurtă selecție de filme lansate în cadrul prestigiosului Festival de Film de la Veneția. Sylvain Auzou, selecționerul Venice Days, va aduce la București, sub denumirea „Venice Days Presents”, trei filme care au făcut istorie: Viață frumoasă/La belle vie, extraordinarul debut în lungmetraj al lui Jean Denizot, primit cu ovații la Salonic și Angers; Bethlehem, primul film tânărului Yuval Adler, laureat cu 7 premii (din 13 nominalizări) la Premiile Academiei de Film din Israel, și C.R.A.Z.Y., filmul cu care Jean-Marc Vallée a câștigat aprecierea criticii internaționale, cu aproape 10 ani înainte de dublu-oscarizatul Dallas Buyers Club., potriivt cinemagia.ro.

Focusul Chile, organizat de București IFF în 2014, este compus din următoarele titluri:

Gloria (2013, regia Sebastián Lelio), premiul de interpretare feminină la Berlin pentru protagonista Paulina Garcia – proiecție în prezența regizorului, Carne de perro (2012), debutul deopotrivă ambițios și șocant în lungmetraj al regizorului-scenarist Fernando Guzzoni, premiat la Goteborg și selecționat la San Sebastian, Rotterdam și Belgrad – proiecție în prezența regizorului, La pasión de Michelangelo (2013), cel de-al doilea film al lui Esteban Larraín, o dramă cutremurătoare cu puternice accente religioase și inspirată de fapte reale petrecute în cadrul regimului Pinochet, Las niñas Quispe (2013), debutul în regie al lui Sebastian Sepúlveda, premiat la Veneția în cadrul secțiunii paralele Settimana internazionale della critica – proiecție în prezența producătorului Juan de Dios Larraín, Matar a un hombre (2014, regia Alejandro Fernández Almendras), sosit direct de la Sundance Film Festival, unde a câștigat Marele Premiu al Juriului, documentarul clasic Salvador Allende (2004, regia Patricio Guzmán), și La danza de la realidad, primul film regizat de veteranul Alejandro Jodorowsky după o pauză de 23 de ani, lansat la Cannes 2013 în secțiunea Quinzaine des réalisateurs.

In memoriam Philip Seymour Hoffman

Pe 2 februarie 2014 ne-am despărțit de Philip Seymour Hoffman… Clasicul modern Magnolia (1999, regia Paul Thomas Anderson), câștigător al Ursului de Aur la Berlin (și al nici unui premiu Oscar!), va fi proiectat, in memoriam, într-o copie restaurată digital.

Pe 14 decembrie 2013 ne-a părăsit Peter O’Toole… În cadrul ediției cu numărul 10, echipa București IFF a decis să difuzeze, in memoriam, epicul Lawrence of Arabia (1962, regia David Lean), cîștigător a șapte premii Oscar (nu și rol principal masculin!). Filmul va fi proiectat în versiune integrală, restaurată digital.

Competiţia

Un număr record de nouă filme, dintre care patru debuturi, vor concura în acest an pentru trofeul Bucureşti IFF. Toate titlurile sunt prezentate în premieră absolută și nu vor fi distribuite ulterior în cinematografele din România. Directorul artistic al festivalului, Andrei Creţulescu, a definitivat vineri, 7 martie, lista de filme din competiţie – din eclectica selecţie nu lipsesc, ca de obicei, provocări, șocuri și revelații.

52 Tuesdays/52 de marți (regia Sophie Hyde) este deopotrivă perioada în care a fost filmat și perioada în care se întâmplă (cronologic) acest debut australian vibrant în care o puștoaică la vârsta primelor explorări sexuale trebuie să accepte faptul că mama ei se pregătește să devină bărbat. Premiul de regie Sundance 2014; Ursul de Cristal – secțiunea Generation 14plus, Berlin 2014.

Murdărie/Filth (regia Jon S. Baird) este prima ecranizare după Irvine Welsh post-Trainspotting și dărâmă efervescent și aplicat cam tot ce mai era de dărâmat în materie de tabu-uri și ordine – morală, corporală, polițienească. Foarte probabil, rolul carierei pentru James McAvoy, premiat în 2013 la British Independent Film Awards.

In Bloom (regia Nana Ekvtimishvili, Simon Groß) este un coming-of-age pe genericul căruia te-ai fi putut aștepta să scrie „directed by Cristian Mungiu”. De altfel, acest debut georgian filmat de Oleg Mutu a fost comparat de critici (pe bună dreptate) cu producțiile de vază ale Noului Val Românesc. Patru premii la Sarajevo 2013, inclusiv pentru Cel mai bun film.

The Selfish Giant/Uriașul cel egoist (regia Clio Barnard) este mai puțin o adaptare după Oscar Wilde și mai mult o fabulă socială lirică și brutală care pășește hotărât pe cărarea bătătorită pe vremuri de Ken Loach sau Alan Clarke și urmată, mai recent, de Lynn Ramsay sau Andrea Arnold. Premiul Label Europa Cinemas – Quinzaine des realisateurs, Cannes 2013.

Short Term 12 (regia Destin Cretton) este povestea pe cât de tristă, pe atât de luminoasă (și inspirată din tinerețea regizorului) a unui grup de voluntari dintr-un azil pentru copii cu probleme psihice din California. Premiul pentru Cea mai bună actriță (Brie Larson), Premiul Juriului Ecumenic și Premiul Juriului Tânăr – Locarno 2013.

The Strange Little Cat/O pisică ciudată (regia Ramon Zürcher) este un exercițiu de stil la limita observaționalului care urmărește o familie berlineză pe parcursul unei singure zile. Un film de diplomă păstorit de veteranul Bela Tarr, lansat la Berlin în 2013 și premiat în același an, la CPH:PIX, cu trofeul pentru debut

Stories We Tell/Poveștile noastre (regia Sarah Polley) este un experiment fascinant la granița dintre ficțiune și documentar în care actrița devenită regizor investighează secretele părinților, transformând cinema-ul în realitate și invers. Pregătiți-vă batistele! Premiul criticilor din Los Angeles, Toronto și New York la secțiunea (sic!) non-fiction, în 2013.

Upstream Color (regia Shane Carruth) este un manifest filmic inclasabil pe care admiratorii cineastului îl așteaptă de 10 ani, adică de la debutul cu Primer. Recidiva acestui regizor/scenarist/operator/monteur/actor/compozitor îl confirmă drept rezultatul unui mariaj utopic între David Cronenberg și Terrence Malick. Premiul Special al Juriului – Sundance 2013.

Violet (regia Bas Devos) este un eseu ultra-saturat coloristic/emoțional, pe cât de minimalist, pe atât de stilizat. Acest debut belgian în care un puști își vede cel mai bun prieten înjunghiat mortal aduce aminte structural și tematic de Paranoid Park – și acesta este un compliment. Marele Premiu al Juriului Internațional – secțiunea Generation 14plus, Berlin 2014.

 C.A.