Producătorii filmului “Lupul de pe Wall Street”, daţi în judecată de fostul director executiv de la Stratton Oakmont

 Leonardo DiCaprio

Un fost partener de afaceri al agentului de bursă a cărui poveste a fost relatată în filmul “Lupul de pe Wall Street” l-a dat în judecată pe regizorul Martin Scorsese şi pe reprezentanţii studiourilor Paramount pentru felul în care personajul său a fost descris în acel lungmetraj.

Andrew Greene, fost director executiv la firma de investiţii Stratton Oakmont,cere daune de 25 milioane de dolari şi îi acuză de defăimare pe producătorii filmului, deoarece personajul său era descris în “Lupul de pe Wall Street” ca un infractor, un consumator de droguri, un bărbat pasionat de sexul cu prostituate şi era ironizat pentru faptul că purta perucă întrucât începuse să chelească, conform TMZ.com.

În documentele depuse la tribunal, fostul director spune că partenerii săi de afaceri, inclusiv Jordan Belfort, personajul interpretat de Leonardo DiCaprio, i-au dat porecla “Wigman” (“Omul cu perucă”) din cauza faptului că obişnuia într-adevăr să poarte o perucă.

În film, Greene este prezentat prin intermediul personajului Nicky “Rugrat” Koskoff, interpretat de P.J. Byrne, iar partenerii săi de afaceri îl ironizau fără milă din cauza pierderii premature a părului.

Andrew Greene spune că filmul l-a prezentat făcând diverse lucruri ilegale şi lipsite de etică, precum întreţinerea de relaţii sexuale cu prostituate chiar în faţa colegilor săi,această prezentare afectându-i reputaţia profesională de expert în investiţii bancare.

De asemenea, Greene susține că producătorii filmului nu i-au cerut niciodată permisiunea de a se folosi de identitatea şi imaginea lui.

Andrew Greene solicită daune financiare de 25 de milioane de dolari de la studiourile Paramount şi de la regizorul Martin Scorsese şi a solicitat justiţiei să retragă din circuitul cinematografic toate copiile acestui film.

Filmul “Lupul de pe Wall Street/ The Wolf of Wall Street” a primit cinci nominalizări la premiile Oscar din acest an care vor fi decernate pe 2 martie.

C.A.

NICIUN COMENTARIU