10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 10:23
No menu items!

Procurorul „Portocală”, pus la zid de judecători la Înalta Curte

spot_img

Suspectat de mărturie mincinoasă într-unul dintre dosarele în care l-a trimis în judecată pe Sebastian Ghiță, procurorul Mircea Negulescu, supranumit „Portocală”, a fost pus la zid de judecătorul Înaltei Curți de Casație și Justiție care l-a audiat luni în această cauză. Declarațiile lui Negulescu – care a susținut continuu că nu-și mai amintește nimic – au întărit suspiciunile magistratului și au scos la iveală ilegalitățile comise de anchetator în timpul instrumentării dosarului. 

Astfel, în timpul interviului, judecătorul l-a întrebat pe Mircea Negulescu despre o înregistrare ambientală – în cazul căreia magistrații spun că au ar fi existat documente legale. Procurorul „Portocală” s-a dovedit, însă, lovit de amnezie. 

„Mircea Negulescu: Onea avea informaţii că la nivelul unui Parchet există o solicitare cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală în privinţa firmei lui, CONI.

Magistrat ÎCCJ: L-aţi trimis la înaintare fără nimic? Dacă îl prindeaţi cu ceva şi dădeaţi ordonanţă? Nu aţi îndeplinit niciun act procedural!

Mircea Negulescu: Nu îmi aduc aminte când i-am sugerat domnului Manea să meargă să se întâlnească cu Onea. Acesta a fost de acord, nu îmi aduc aminte dacă a existat vreun act procedural.

Magistrat ÎCCJ: I-aţi dat tehnică aruncând-o după cireş? Sau cum?

Mircea Negulescu: Nu îmi aduc aminte dacă i-am dat personal tehnica sau avea dânsul una.

Magistrat ÎCCJ: Cum nu vă aduceţi aminte? Că sunt chestiuni asupra cărora ar trebui să vă aplecaţi mai atent. Totuşi, nu faci aşa, fără acte procedurale.  Eu vă întreb: în ce bază aţi făcut asta?

Mircea Negulescu: Nu-mi aduc aminte nici măcar câte file a avut dosarul.”

R.D.