11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 14:21
No menu items!

Procurorul care anchetează „scuipatul” lui Traian Băsescu, a clasat, în 2013, prima plângere de șantaj a lui Mircea Băsescu

spot_img

Procurorul Teodor Niță a considerat că fratele președintelui nu are probe

teodor nita

Teodor Niţă, procurorul care anchetează „atacul” cu scuipat asupra preşedintelui, la Constanța, a clasat o plângere a lui Mircea Băsescu, depusă în urmă cu 6 luni tot pentru șantaj. De data aceasta, fratele președintelui României s-a adresat DNA.

Imaginile înregistrate de membrii familiei Anghel şi care ar proba traficul de influenţă în care ar fi fost implicat fratele preşedintelui nu au apărut nici la 36 de ore după reţinerea ginerelui lui Bercea Mondial, deşi acesta a reuşit, joi, performanţa de a ajunge în trei ore, din Olt, la Constanţa.

Interceptările din dosar şi înregistrările ambientale arată cât de violenţi erau finii în negocierile cu Mircea Băsescu de la care cereau banii pe care spun ei, i-au transmis prin intermediul liderului PDL Olt, Marian Căpăţână, fratelui preşedintelui Traian Băsescu, imediat după arestarea lui Bercea Mondial. Romii îl înjurau („Du-te-n p–- mea”) şi ţipau la fratele preşedintelui, iar intermediarul era ameninţat cu moartea, pentru că refuzau să le restituie 285.000 de euro, din 600.000 plătiţi pentru ca Bercea Mondial, fiul şi soţia acestuia să scape de închisoare. O primă tranşă de 315.000 de euro a fost dată înapoi familiei Anghel de liderul PDL Olt imediat după condamnarea pe fond a celor trei.

Plângerea lui Mircea Băsescu referitoare la şantajul la care este supus de către membrii familiei lui Bercea Mondial a fost depusă la DNA Constanţa, joi dimineaţă, de avocatul Adrian Gheorghiţă, un civilist din Constanţa. Cazul s-a concretizat în doar câteva ore, după ce Mircea Băsescu le-a confirmat, printr-un telefon, finilor că este gata să le dea o parte din bani. O plângere IDENTICĂ, din noiembrie 2013, a fost clasată,din lipsă de probe, de controversatul procuror Teodor Niţă de la  Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, cel care îl anchetează pe bărbatul care „a scuipat în direcţia” preşedintelui Traian Băsescu, în timpul unui eveniment petrecut în urmă cu o săptămână în Portul Tomis.

Imaginile compromiţătoare sunt… „pe drum”

Declaraţiile celor patru personaje din dosarul privind şantajarea lui Mircea Băsescu sunt toate diferite, fiecare în parte fiind contrazisă de înregistrarea ambientală făcută de DNA joi seara, în timpul flagrantului organizat în biroul din Portul Agigea al firmei lui Mircea Băsescu. Avocatul susţine că fratele preşedintelui a fost contactat periodic de membrii familiei Anghel în ultimii doi ani. Aceştia fie cereau bani, fie sprijin pentru ca Bercea Mondial să iasă din închisoare. Finii ar fi devenit violenţi în urmă cu două săptămâni, după condamnarea definitivă a lui Bercea Mondial, a fiului acestuia, Florin, şi a soţiei Fănica. În aceeaşi perioadă, Florin Anghel, i-a cerut avocatului consilierea în privinţa unui viitor denunţ.
Obiectul şantajului îl reprezintă mai multe înregistrări făcute cu un telefon mobil de membrii familiei Anghel, în timp ce discută cu un intermediar despre plata unei sume de 600.000 de euro către naşul Mircea Băsescu.

Fiica lui Bercea Mondial, Izaura, este mama fetiţei botezate în 2010 de Mircea Băsescu. Una şi aceeaşi persoană cu cea care joi l-a ameninţat pe fratele preşedintelui că dă presei imaginile care demonstrează că i-a fost plătită intervenţia în justiţie. Deşi chiar avocatul lui Bercea Mondial, Pavel Abraham, susţine că i-au fost arătate câteva secvenţe, ăe 16 mai, chiar înainte de sentinţa finală în cazul celor trei membrii ai familiei Anghel, nu se poate pronunţa asupra relevanţei imaginilor. La fel, în timpul audierilor la DNA, Izaura Anghel (fiica lui Bercea Mondial), Marius Constantin (soţul nelegitim al acesteia) şi fiul de 17 ani al lui Bercea Modial au susţinut fiecare că deţin imaginile incriminatoare pentru fratele preşedintelui, că le vor face publice, că vor face chiar ei denunţ, după care s-au răzgândit.

În absenţa probelor pretinsului trafic de infleunţă, procurorii DNA Constanţa l-au reţinut pe Marius Constantin, iar Izaurei (însărcinată) şi fratelui ei mai mic le-au aplicat măsura controlului judiciar. Abia ieşită din sediul DNA, Izaura l-a resunat pe avocatul Pavel Abraham, povestindu-i varianta ei despre cazul de la Constanţa, dar şi că imaginile video există, au fost multiplicate şi îi vor fi transmise în cel mai scurt timp. În acest răstimp, soţul ei, Marius Constantin, deşi a avut palpitaţii şi dădea semne de leşin, asemenea socrului, în sala de judecată, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. La ora redactării acestui material, avocatul Pavel Abraham nu primise încă imaginile esenţiale judecării contestaţiei depuse de familia Anghel la Curtea de Apel Constanţa. Pavel Abraham a declarat pentru Sursa Zilei că urmează să primească filmuleţele chiar foarte curând: „Nu este vorba despre o problemă tehnică!”, a conchis acesta.

Mihaela Chiper