6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 6:29
No menu items!

Procurorul a cerut închisoare cu executare pentru Dan Voiculescu

spot_img
Procurorul a cerut închisoare cu executare pentru Dan Voiculescu
foto: enational.ro

Procurorul de şedinţă a cerut joi instanţei Tribunalului Bucureşti condamnarea la o pedeapsă cu executare pentru Dan Voiculescu, acesta fiind acuzat de spălare de bani în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

Procurorul a pus în vedere instanţei că pentru infracţiunea de folosire a calităţii de preşedinte de partid în vederea obţinerii de foloase necuvenite a intervenit prescripţia, în timp ce pentru infracţiunea de spălare de bani acest termen nu s-a îndeplinit şi a cerut condamnarea cu executare plus reţinerea sumelor de bani obţinute din săvârşirea infracţiunilor.

Nu ar fi trebuit să venim pentru că organele lui Udrea și Băsescu au dat verdictul. Presa scrie instanța trebuie să. Am încredere în justiție, în ciuda marilor presiuni care se fac”, a declarat Dan Voiculescu joi la intrarea în Tribunal.

Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de procurori în decembrie 2008 deoarece s-a folosit de funcţia sa politică pentru a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni al Institutului de Cercetări Alimentare la un preţ cu mult sub cel real.

El este acuzat de spălare de bani, dar şi că a făcut abuz de funcţia de conducere din Partidul Conservator pentru a obţine bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Dan Voiculescu s-a prezentat joi dimineață la Tribunalul București pentru ultimul termen din dosarul ICA.

 

A.V.