11.2 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 7:38
No menu items!

Procurorii DNA Amariei și Iordache, în sfârșit la EPPO

spot_img

Procurorii Ioan Amariei și Cosmin Iordache, de la DNA Structura Centrală au reușit să treacă de selecția pentru noile posturi de procuror european, alături de una din colegele de la DNA Timișoara, Lavinia Rus. Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi a scos 17 posturi pentru această selecție, dar numai 6 candidați au trecut de primele proceduri, iar cei 3 au reușit să și obțină punctajul final.

Lista cu numele celor trei procurori va fi transmisă procurorului-şef european, fosta lor șefă Laura Codruța Kovesi, după care vor urma procedurile specifice în cadrul EPPO, în vederea numirii în funcţie.

Ioan Amariei a mai candidat la o selecție pentru EPPO, chiar în luna mai, anul acesta. Probabil că acum a contat „experiența”, pentru că iată, în sfârșit, la această selecție, a reușit să obțină postul. Amariei este procuror DNA din 2013, încadrat fiind la scurt timp după ce Laura Codruța Kovesi a fost numită procuror șef al DNA. Printre dosarele făcute de Amariei la DNA se numără cel al acuzării lui Gabriel Oprea pentru moartea polițistului Bogdan Gigină, dosar soldat cu achitarea fostului ministru de interne, dar și dosarul făcut pe numele fostului procuror general Tiberiu Nițu, închis de Înalta Curte, cu mențiunea că „fapta nu există”.

Cosmin Iordache s-a remarcat mai ales ca lider al procurorilor #rezist, din partea Asociației Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, alături de procuroarea celebră din dosarul Teldrum, Alexandra Lăncrănjan, devenită acum șefa Serviciului Cooperare Internațională din DNA.

Marilena Nedelcu