4 C
București
duminică, 28 noiembrie 2021 - 2:43
No menu items!

Procurorii DIICOT nu se pot autosesiza în legătură cu presupusul trafic de copii al lui Cristian Burci

spot_img

Soluția a fost dată la o sesizare depusă de un ONG

Burci_SZ

Procurorii DIICOT nu se pot sesiza din oficiu în cazul presupusului trafic de copii la care a aprticipat omul de afaceri Cristian Burci, la începutul anilor ’90. Procurorii au explicat, vineri, și motivele pentru care nu pot face asta.

Referitor la invocatele fapte de natură penală ce ar fi fost săvârșite de către anumite persoane, urmare a analizei efectuate, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Structura Centrală au constatat că în speța analizată sunt incidente prevederile art. 16, alin. 1, literele b și f  din noul Cod de procedură penală, potrivit cărora nu poate fi pusă în mișcare și nici exercitată acțiunea penală în cazurile în care fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege sau a intervenit prescripția răspunderii penale (art.10 literele b și g din vechiul Cod de procedură penală), cazuri aplicabile diferențiat, în funcție de momentul desfășurării activității ilicite.

Astfel, s-a constatat faptul că în cauză erau incidente dispozițiile Legii 11/1990 privind încuviințarea înfierii, publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din data de 1 august 1990, dacă evenimentele s-au produs după intrarea în vigoare a acestei legi. Acest act normativ nu cuprindea însă dispoziții care să reglementeze săvârșirea vreunei infracțiuni în cazul în care prevederile acesteia erau încălcate.

Abia în anul 1991, când legea a fost modificată pentru prima oară și republicată în Monitorul Oficial nr. 159 din 26 iulie 1991 – Legea 11/1990 privind încuviințarea adopției, legiuitorul a prevăzut în art. 11, alin. 2 (devenit ulterior art. 12, alin. 2), că pedeapsa pentru infracțiunea de intermediere sau înlesnire a unei adopții, cu scopul obținerii unui folos material necuvenit, este cuprinsă între unu și cinci ani de închisoare.

Prin raportare la dispozițiile art. 122 alin. 1, litera c) din vechiul Cod penal(lege penală mai favorabilă), termenul de prescripție este de cinci ani atunci când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită o pedeapsă cu închisoarea mai mare de un an, dar care nu depășește cinci ani (aceleași termene fiind prevăzute și de noul Cod penal în art. 154).

Precizăm că în speță nu pot fi incidente prevederile Legii 678 din 21 noiembrie 2001, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (publicată în Moniforul Oficial 783 din 11 decembrie 2001), deoarece, la data săvârșirii pretinselor fapte, activitatea infracțională nu era reglementată conform dispozițiilor acestui act normativ.

În consecință, procurorii DIICOT au concluzionat că nu sunt întrunite condițiile legale pentru sesizarea din oficiu.

Andrei Tudor