10.2 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 9:27
No menu items!

Probleme mari în filiala USR PLUS Bistrița-Năsăud. Cel puțin 7 demisii, după alegerile interne

spot_img

Mai mulţi membri din fostul PLUS şi-au înaintat demisiile după alegerile din organizaţia judeţeană USR Bistriţa-Năsăud, care au avut loc pe 4 iulie, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, noul lider al acestei filiale, Lorand Toth, care este şi subprefect, relatează Agerpres.

„Pe mailul oficial, la care au acces ambele foste organizaţii, din câte ştiu au venit undeva la şase-şapte demisii. Încă nu le-am procesat, pentru că nu ne dorim să pierdem oamenii, ne dorim să îi atragem, dorim să avem o discuţie cu ei, ca să vedem care sunt problemele şi de ce au recurs la acest gest. Nu vă ascund că încă nu am reuşit să luăm legătura cu ei. În legătură cu domnul deputat Sas, am încercat să avem o legătură cu el, să avem unele discuţii. Din păcate, acum este plecat într-o vizită de lucru. Probabil, când se va întoarce, cu siguranţă o să discutăm şi aceste aspecte. Ne dorim unitate, nu ne dorim divizare”, a afirmat Lorand Toth.

Subprefectul de Bistriţa-Năsăud, Lorand Toth, a fost ales preşedinte pentru următorii patru ani ai organizaţiei judeţene USR PLUS, în urma alegerilor desfăşurate duminică, după fuziunea dintre cele două partide.

Acesta a obţinut 59 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Călin Stan, cel care a condus filiala USR Bistriţa-Năsăud începând cu luna februarie a acestui an şi este şi viceprimar al municipiului Bistriţa, a obţinut 43 de voturi.