20.4 C
București
joi, 13 mai 2021 - 19:25

Pro TV, Antena 1 şi Kanal D sancţionate cu întreruperea emisiunii

spot_img

Pro TV, Antena 1 şi Kanal D trebuie să îşi oprească emisia pentru 10 minute, vineri seară, începând cu ora 19.00, se arată într-un comunicat al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA). Postul Acasă a fost şi el amendat cu 100.000 de lei, potrivit aceleiaşi surse.

CNA respinge astfel solicitările primite de la SC Pro TV SA şi Antena TV Group de reanalizare a sancţiunilor decise în şedinţa de marţi. Singura cerere admisă astăzi a fost aceea de transformare a sancţiunii în amendă în cazul postului Acasă şi aceasta întrucât canalul de televiziune este la prima abatere.

Potrivit CNA, aceste sancţiuni au fost aplicate întrucât în perioada 17-23 octombrie posturile în cauză au difuzat emisiuni în care invitaţi precum Oana Zăvoranu şi Corneliu Vadim Tudor şi-au adresat injurii unii altora. Consiliul este de părere că în acest fel a fost încălcat articolul 40 din Codul Audiovizualului, precum şi articolul 3 din Legea audiovizualului care îi obligă pe moderatori să nu folosească şi să nu permită învitaţilor să utilizeze un limbaj injurios. (D.S.)