24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 18:00
No menu items!

Privilegiile parlamentarilor din Statut, întoarse de Klaus Iohannis

spot_img

Președintele Klaus Iohannis solicită reexaminarea legii privind Statutul deputaților și senatorilor, în sensul că parlamentarii nu vor mai beneficia de mașini pentru transportul în circumscripție, ci de o sumă forfetară pentru aceste cheltuieli.

Șeful statului a motivat că aceste privilegii pot conduce la cheltuieli bugetare excesive.

Legea inițiată de deputatul Tudor Ciuhodaru prevede că deputații și senatorii beneficiază, pentru desfășurarea activităților legate de exercitarea mandatului, de o sumă forfetară al cărei cuantum este stabilit prin hotărâre a birourilor permanente, în funcție de resursele bugetare ale celor două Camere, pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscripție, pe bază de declarație pe propria răspundere, care reprezintă document justificativ.

În cererea de reexaminare transmisă, vineri, Parlamentului, șeful statului arată că fundamentarea noii reglementări nu rezultă din niciun document asociat acestei legi, iar între forma depusă de inițiator și forma legii transmise la promulgare nu există vreun element comun care să permită identificarea voinței reale a legiuitorului și a scopului urmărit de acesta.

Considerăm că modificarea propusă, referitoare la asigurarea dreptului la transport în teritoriu al parlamentarului, nu asigură transparența și predictibilitatea normei instituite, prin conținutul său aceasta putând conduce la cheltuieli bugetare excesive, cheltuieli ce pe termen lung nu reprezintă o investiție rațională.

Administrația Prezidențială

Președintele Iohannis subliniază că drepturile materiale de care beneficiază deputații și senatorii sunt instituite în scopul exercitării mandatului acestora, însă la stabilirea cuantumului lor trebuie să fie avute în vedere criterii clare, precise, obiectiv realizabile.

El consideră că referirea la stabilirea acestui drept în funcție de „resursele bugetare ale celor două Camere” nu reprezintă un criteriu în sine.

În ceea ce privește modalitatea de justificare a sumei forfetare acordate pentru cheltuielile de transport din circumscripție, șeful statului consideră că simpla declarație pe propria răspundere nu permite un real control asupra cheltuirii resurselor publice, motiv pentru care se impune o reexaminare.

Propunerea legislativă a deputatului Tudor Ciuhodaru a fost votată de plenul reunit pe 29 septembrie.