4.2 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024 - 9:09
No menu items!

Prinţul Harry, menționat într-un dosar al rapperul P.Diddy, acuzat acuzat de abuz fizic, sexual și trafic de persoane

spot_img

Celebrul rapper Sean „Diddy” Combs, cunoscut în întreaga lume sub numele de P. Diddy, este din nou anchetat. Pe două dintre proprietăţile sale au intrat trupele speciale, într-o anchetă în care este acuzat de abuz fizic, sexual și trafic de persoane. Într-unul dintre dosare este menţionat şi prinţul Harry, de numele căruia rapperul s-a folosit pentru a-şi consolida faima, potrivit Daily Mail.

Elicoptere, vehicule SWAT şi agenţi ai forţelor de ordine au pătruns în casele din Los Angeles și Miami ale celebrului rapper, acuzat, încă din noiembrie 2023, de trafic sexual.

Două persoane au fost reţinute pe una dintre proprietăţi, iar martorii spun că e vorba chiar despre băieţii acestuia, King de 25 de ani şi James de 30 de ani. O imagine cu cei doi fii ai rapperului in catuse a făcut înconjurul internetului. Sean „Diddy” Combs, pe de altă parte, nu a fost văzut nicăieri în timpul descinderii şi a apărut abia în cursul serii pe un aeroport privat din Miami, unde a fost audiat pentru scurt timp de autorităţi.

Oficialii nu au avut voie să ofere în mod public detalii despre motivul descinderii. Vecinii in schimb au povestit reporterilor despre zeci de femei care erau aduse noaptea la una din reşedinţe.

Ryan Mendelsohn: Am văzut SUV-uri negre, șoferi de Uber, șoferi privați între 1 și 3 dimineața, uneori mai devreme, alteori mai târziu. Am văzut fete coborând din mașini în costume de baie şi în ţinute de club. Mi-am zis că poate se întorc din club.

Artistul în vârstă de 54 de ani este implicat în mai multe dosare de abuz sexual și fizic, precum şi trafic de persoane în vederea exploatării sexuale. Din toamna anului trecut, împotriva rapperului au fost depuse cinci astfel de plângeri.

Cea mai recentă luna trecută, când un producător muzical a declarat că rapperul i-ar fi ordonat să recruteze prostituate cu care mai apoi să întreţină relații intime.  În documentele pe care acestea le-a depus la dosar apare şi numele prinţului Harry. Reclamantul susţine că datorită popularităţii rapperului, cei din anturajul lui aveau acces la vedete, sportivi şi politicieni faimoşi sau feţe regale.

În noiembrie, fosta iubită a artistului, Casandra Ventura, l-a acuzat de viol şi sclavie sexuală. Femeia susține că acesta ar fi abuzat-o și bătut-o timp de 10 ani, de când ea avea 19 ani, iar el 37. Tot ea este cea care l-a acuzat de trafic de persoane. Fosta iubită a povestit că rapperul o trimitea la petreceri private, unde era obligată să întreţină relaţii sexuale. Sean „Diddy” Combs a negat acuzațiile.

D.Constantin