20 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 14:23
No menu items!

Printre perlele de la BAC: „Riga” înseamnă craiul ciupercilor, iar „crypto” sugerează „ceva ascuns”, este ca un „Luceafăr întors”. Rezultatele se afișează astăzi

spot_img

Elevii de clasa a XII-a vor primi, astăzi, rezultatele de la simularea examenului de Bacalaureat. Acestea nu vor fi publice, dar vor fi transmise candidaţilor la clase de către profesori. Lucrările au fost corectate digitalizat, iar notele pot fi trecute în catalog la cerere. Rata de promovare la simularea de anul trecut, a fost de 79% la Limba română, 68% la Matematică, iar proba la alegere 71%.

Au apărut și primele perle ale adolescenților care sunt destul de îngrijorătoare având în vedere timpul scurt rămas până la probele din vară.

Cerința de la simularea examenului de Bacalaureat de a explica un motiv pentru care tejghelele librăriilor din Paris sunt amplasate până în mijlocul trotuarului a primit răspunsuri halucinante.

Motivul (…) este că cărțiile ceea ce nu a fost cumpărat, acolo este vânzat mai ieftin și așa cei mai sărac pot să citesc cărțiile.

Tejghelele din Paris sunt amplasate până în mijlocul trotuarului datorită modestiei și motivul tejghelelor ieftine.

Nici textul argumentativ despre contribuţia presei la formarea gustului artistic nu a avut mai mult succes:

Presa ne poate influența pe fiecare dintre noi tocmai de când eram mici copii până la bătrânețe, (…) pe uni poate să-i influențeze cu ușurință pe doar câțiva din populația globului și pe cealantă parte a populației mai greu sau chiar deloc.

Eseul în care elevii ar fi trebuit să prezinte particularitățile unui text poetic studiat s-a dovedit un eșec pentru foarte mulți:

Crypto este condamnat la moarte, pentru că din cauza soarelui a devenit o ciupercă otrăvitoară ca Laurul – Balaurul, măsălarița mireasă. Pentru Crypto această întâmplare este blestemul.

Cuvântul „riga” înseamnă craiul ciupercilor, iar „crypto” sugerează „ceva ascuns” este ca un „Luceafăr întors”. „Enigel” înseamnă înger și „lapona” sugerează că ea este o locuitoară din nord.

Cu toate acestea, Asociaţia Elevilor din Constanţa a venit cu o propunere surpriză – desfiinţarea examenului de bacalaureat.

Propunerea nu este agreată şi de profesori, dar unii admit că e nevoie de o regândire a examenului maturităţii.

Probele orale ale examenului de bacalaureat încep pe 17 iunie, iar cele scrise pe 1 iulie. Rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie.

D.Constantin