11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 21:04
No menu items!

Principesa Margareta: Coroana şi Senatul României au stat alături aproape un secol şi jumătate

spot_img

Principesa Margareta a participat, marți, la ședința solemnă de aniversare a 150 de ani de la înființarea Senatului

principesa-margareta

Principesa Margareta a declarat, marţi, la şedinţă solemnă de aniversare a 150 de ani existență a Senatului, că familia regală şi Senatul României au stat alături timp de aproape un secol şi jumătate.

Coroana şi Senatul României au stat alături timp de aproape un secol şi jumătate. Este o onoare să pot reprezenta pe Majestatea Sa, Regele Mihai, tatăl meu, la această sărbătoare a naţiunii. Senatul a fost construit acum 150 de ani ca o expresie a meritului personal, a simţului datoriei şi a patriotismului.

Principesa Margareta

Reprezentanta Casei Regale a arătat, în discursul susținut de la tribuna Camerei Superioare a Parlamentului, că Senatul este o instituţie a viitorului şi reprezintă, alături de Camera Deputaţilor, supremul garant al democraţiei şi al libertăţilor noastre de mâine. „Senatul este expresia identităţii naţionale şi a devenirii noastre statale (…) De aceea, familia regală stă, acum, ca şi la început, alături de Camera Superioră a Parlamentului, cu dinamism şi speranţă”, a mai declarat Principesa Margareta.

Ea a arătat că, în timpul Primului Război Mondial, „Senatul s-a alăturat familiei regale, în refugiu, la Iaşi, unde a primit, din partea regelui Ferdinand, misiunea de a da neamului o nouă viaţă naţională„.

Potrivit Principesei Margareta, Camera superioară a Parlamentului a reflectat preocupările tuturor românilor pentru unitate naţională şi identitate europeană. 

Senatul a condamnat ferm mineriadele din iunie 1990 şi septembrie 1991, a fost locul unde reprezentanţii opoziţiei au exprimat puncte de vedere asigurând un sistem de control al actelor puterii”, a mai spus aceasta. Pentru bunul mers al ţării noastre în viitor, alături de marea familie europeană şi euroatlantică, am încrederea că Senatul României şi celelalte instituţii ale statului vor consolida rigoarea, exerciţiul democratic pe care se sprijină naţiunea noastră.

Principesa Margareta

Principesa a mai spus că „domnia legii are nevoie să stea deasupra conjuncturilor, astfel ne vom bucura de respect, prestigiu şi de adminiraţie în faţa prietenilor şi în faţa adversarilor”.

Acum 145 de ani, Regele Carol 1, strămoşul meu, a rostit, în mesajul Tronului, o frază pe care doresc să o reamintesc: Europa ne poartă astăzi un viu interes. Să ne unim, dar, cu toţii, spre a dovedi că suntem un popor demn de această bunăvoinţă. Aşa să ne ajute Dumnezeu„, a conchis Principesa Margareta.

D.M.