Principalul post de televiziune al opoziţiei din Rusia a fost ameninţat cu închiderea

watching tv

Dojd, principalul post de televiziune al opoziţiei din Rusia, a anunţat că este ameninţat cu închiderea, după decizia principalilor operatori prin cablu de a-l elimina din grilă, în urma unui sondaj privind asediul asupra Leningradului, care a provocat scandal, informează AFP.

Postul, unul dintre puţinele mijloace de informare cu un ton critic la adresa preşedintelui Vladimir Putin, este vizat de critici după ce şi-a întrebat telespectatorii, într-un sondaj realizat pe Internet, dacă autorităţile sovietice nu ar fi trebuit să predea controlul asupra oraşului, devenit între timp Sankt-Petersburg, Germaniei naziste, pentru “a salva vieţile a sute de mii de oameni”.

În urma sondajului, trei dintre cei mai importanţi operatori prin cablu din Rusia, printre care şi TriColor TV, au anunţat că vor rezilia contractele cu postul de televiziune Drojd, care a a transmis în direct eliberarea din închisoare a membrelor grupului Pussy Riot.

Sondajul, care a provocat scandalul a fost publicat cu ocazia marcării a 70 de ani de la încheierea asediului asupra Leningradului,  a fost retras ulterior de pe site-ul postului de televiziune, iar conducerea Dojd şi-a cerut scuze.

C.A.

NICIUN COMENTARIU