8.5 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 9:18
No menu items!

Prințul George al Marii Britanii primește în dar, la botez, o pajiște cu flori rare din județul Covasna

spot_img

george-royal-baby

Prințul George Alexander Louis, nepotul prințului Charles al Marii Britanii, va primi, miercuri, în dar la botez, din partea contelui Tibor Kalnoky – un prieten al bunicului său, care trăiește în România – o pajiște din județul Covasna, pe care cresc mai multe specii rare de flori.

Potrivit autorităților locale, contele ar fi cumpărat în satul Valea Zălanului, un teren „cu specii de flori foarte rare” cu intenția de a-l dărui Prințului George.

Valea Zălanului e un sat izolat din județul Covasna, nu departe de Malnaș Băi, unde prințul Charles al Marii Britanii a cumpărat mai multe case vechi, pe care le-a restaurat, și unde acesta vine o dată pe an.

Bebeluşul prinţului William şi al ducesei de Cambridge, Prinţul George, va fi botezat miercuri, la trei luni şi o zi de la naştere.

Ceremonia va avea loc la capela regală a palatului Saint James din Londra, în cadru restrâns, iar Prinţul George va avea şase naşi. Este pentru prima dată când un moştenitor la tronul regal britanic este botezat în capela regală, atât Prinţul Charles, cât şi Prinţul William fiind botezaţi la Palatul Buckingham, reşedinţa oficială a Reginei Elisabeta a II-a.

Alegerea locului pentru botez nu este însă întâmplătoare, la capela regală a palatului Saint James fiind depus, în 1997, trupul neînsufleţit al prinţesei Diana, mama lui William, înainte de înmormântare.

Botezul Prinţului George va fi oficiat de arhiepiscopul de Canterbury şi va dura 45 de minute. Invitaţii la botez, puţini la număr, provin din rândul prietenilor şi cunoştinţelor părinţilor și nu au sânge albastru.

Se ştie că Prințul George va avea șase nași, însă doar trei dintre aceștia au fost anuntaţi oficial. Fergus Boyd, prieten și fost coleg de apartament al Ducelui şi Ducesei va fi unul dintre ei, la fel ca și Hugh van Cutsem a cărui fiică, Grace, a fost una dintre domnişoarele de onoare la nunta regală. Prietena din copilărie a lui Kate, Emilia D’Erlanger, va fi o altă naşă.

Prințul George va fi botezat într-o replică a rochiei din dantelă Honiton făcută pentru fiica cea mare a reginei Victoria, în 1841. Replica a fost cusută de o croitoreasă din Scoţia.

R.D.