19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 11:22
No menu items!

Primul recurs în SUA al unui condamnat pentru terorism împotriva programului de spionaj NSA

spot_img

 tribunal ciocan

Un bărbat condamnat pentru terorism a reclamat, pentru prima dată în Statele Unite, o listă importantă de documente colectate de către NSA, în încercarea de a obţine anularea condamnării, potrivit unui document judiciar obţinut marţi de către AFP.

Mohamed Osman Mohamud a fost găsit vinovat, anul trecut, de tentativă de utilizare a unei arme de distrugere în masă la o ceremonie de Crăciun în 2010, în Oregon (nord-vest).

Potrivit avocaţilor săi, acesta ar fgi fost atras fost atras într-o capcană, într-o operaţiune de infiltrare a FBI, şi a aflat, după ce a fost condamnat, că poliţiştii au folosit informaţii interceptate de către Agenţia pentru Securitate Naţională americană (NSA), în virtutea programului de supraveghere a e-mailurilor şi telecomunicaţiilor cu străinătatea.

Mohamud însă nu a fost informat în legătură cu aceste interceptări, care nu au fost comunicate „în mod adecvat” nici procurorilor locali, susţin cei trei avocaţi ai acestuia, Stephen Sady, Steven Wax şi Lisa Hay, care au depus luni, la un tribunal federal din Portland (Oregon), un recurs pentru „a fi pe deplin informaţi asupra faptelor şi circumstanţelor care au motivat supravegherea” lui Mohamud, cu scopul de angaja proceduri privind constituţionalitatea programului de supraveghere.

Cunoaşterea „contextului ultimei încălcări a legii de către Guvern (…) se justifică pentru viitoare recursuri din partea apărării în vederea obţinerii de reparaţii, anulării (condamnării) şi (organizării) unui nou proces” pentru condamnat, argumentează cei trei avocaţi în acest document de 66 de pagini, adăugând că „Tribunalul este necesar să dispună prezentarea tuturor documentelor referitoare la accesul şi confiscarea de către Guvern a metadatelor electronice şi telefonice”.

„Cererea de informaţii formulată de către apărare se concentrează asupra elementelor exacte ale supravegherii care au fost utilizate de către Guvern” în acest caz, continuă avocaţii, apreciind că „necesitatea de a păstra confidenţialitatea a fost diminuată prin scurgerile de informaţii provenind de la Edward Snowden”, un fost consultant NSA.

C.A.