4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 4:35
No menu items!

Primul pancreas artificial, în România

spot_img

Medicii vor testa primul pancreas artificial, care va fi implantat unei femei de 34 ani,care suferă de zece ani de diabet insulino-dependent, a anunţat, marţi, profesorul Irinel Popescu, directorul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni. Irinel Popescu a precizat că este pentru prima dată când se încearcă în România implantarea acestui dispozitiv cu insule pancreatice umane şi a doua oară în lume, intervenţia fiind realizată pentru prima dată în Germania.

Profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte a precizat că dispozitivul va fi implantat unei femei de 34 de ani, insulino-dependentă de zece ani, care are un copil şi ar mai dori unul. „Pacienta a acceptat să fac această intervenţie întrucât speră să scape de cele patru injecţii pe care trebuie să şi le administreze zilnic. Pe lista de aşteptare mai sunt încă patru pacienţi. Costurile intervenţiei sunt foarte mari, în jur de 200.000 de euro, dar aceste cinci intervenţii vor fi suportate de un consorţiu din care fac parte Germania, Israel, SUA şi România”, a mai spus profesorul Ionescu Târgovişte. El a precizat că intervenţia are un grad de risc pe care pacienta şi l-a asumat, precizând că dacă operaţia nu va reuşi, aceasta va reveni la tratamentul iniţial. Cu ajutorul acestui aparat, pacienţii ar putea scăpa de injecţiile zilnice cu insulină. D.M.