11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 19:31
No menu items!

Primul deces cauzat de COVID-19 raportat de Coreea de Nord

spot_img

Coreea de Nord a anunțat primul deces cauzat de COVID-19, la o zi după ce țara a confirmat primul său caz oficial de coronavirus de la începutul pandemiei, relatează Sky News.

Agenția oficială de știri din Coreea de Nord (KCNA) a declarat că 350.000 de persoane au fost tratate pentru o febră care s-a răspândit „exploziv” în întreaga țară.

KCNA a precizat că alte cinci persoane au murit, dar nu a fost imediat clar câte din totalul îmbolnăvirilor au fost cauzate de COVID-19.

KCNA a precizat că din cele 350.000 de persoane care au dezvoltat febră de la sfârșitul lunii aprilie, 162.200 s-au recuperat.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a vizitat joi centrul de comandă antivirus, pentru a verifica situația și răspunsurile după ce a declarat „cea mai gravă stare de urgență” și a ordonat carantină națională, a declarat KCNA. 

Presa de stat a spus că focarul a început în capitala Phenian la sfârșitul lunii aprilie, fără a detalia potențialele cauze. Orașul a găzduit mai multe evenimente publice masive pe 15 și 25 aprilie, inclusiv o paradă militară și adunări mari în care majoritatea oamenilor nu purtau măști.

Anunțul de ieri privind izbucnirea virusului a generat îngrijorări cu privire la sistemul de sănătate deficitar al țării și la cele 26 de milioane de persoane despre care se crede că sunt în mare parte nevaccinate.

Dalia Constantin