Primii învinuiți în dosarul morții lui Ionuț Anghel: ADP Sector 2, proprietarul și administratorul terenului, acuzați de ucidere din culpă

Administrația Domeniului Public (ADP) a Sectorului 2 București, societatea Tei Rezidențial SRL și administratorul acesteia, Constantin Ciorăscu, au fost puși sub acuzare de procurorii Parchetului General pentru ucidere din culpă, în dosarul morții lui Ionuț Anghel (copilul de patru ani omorât de maidanezi în apropierea Parcului Tei).

“Procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus citarea reprezentanţilor legali ai Administraţiei Domeniului Public al Sectorului 2, ai S.C. Tei Rezidenţial S.R.L. Bucureşti, precum şi a numitului Ciorăscu Constantin pentru a se prezenta la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea aducerii la cunoştinţă a învinuirii şi audierii în calitate de învinuiţi, în cauza având ca obiect decesul minorului A.I., în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis Parchetul General într-un comunicat de presă.

Pentru garantarea dreptului la apărare a învinuiţilor, alte date (inclusiv momentul audierii) nu pot fi făcute publice la acest moment”, se mai arată în comunicatul Parchetului.

R.D.

NICIUN COMENTARIU