0.3 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024 - 3:14
No menu items!

Primarul Sectorului 4: „Este important să preluăm modele de succes, precum Amsterdam, Copenhaga, Washington DC”

spot_img

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a făcut, joi, o serie de precizări, după apariția în spațiul public  a informațiilor privind propunerile USR de reconfigurare administrativă a Bucureștiului. 

Redăm în continuare precizările transmise de edil, printr-un comunicat de presă: 

Deși propunerea lansată în dezbatere publică de reprezentanta USR București, doamna Roxana Wring pare a fi un furt al startului de campanie pentru alegerile locale de anul viitor, afirm răspicat faptul că atât eu, cât și colegii mei din Sectorul 4, tratăm cu maximă seriozitate acest subiect, precum și alte asemenea menite să contribuie la îmbunătățirea vieții bucureștenilor și a locuitorilor din zonele adiacente Capitalei.

Pentru a veni în sprijinul oricărei idei de acest fel, sunt de părere că succesul poate fi asigurat numai dacă toți factorii publici – politicieni, administrație, societate civilă – vor depune eforturile cuvenite. Doar consensul general poate să ne ducă în situația de a putea pune în practică modele de succes precum Amsterdam, Copenhaga, Washington DC. Modele care în mod evident înseamnă cât mai puține deplasări cu mașina și cât mai multe cu metroul, transportul în comun de suprafață și bicicleta, toate acestea pentru un mediu cât mai sănătos și eficient din punct de vedere economic. Din păcate, metropolele luate ca exemplu în materialul asumat de doamna Wring – Londra, Paris, Bruxelles – deși sunt mai avansate economic decât Bucureștiul, nu sunt dintre cele mai prietenoase cu mediul înconjurător și, spre exemplu, cu mersul pe bicicletă. S-ar putea ca Amsterdam, Copenhaga sau Washington DC să fie modele mai apropiate de ceea ce își doresc cetățenii si mediul de afaceri din București și împrejurimi, însă este important să nu uităm ca orașele nordice au ajuns la acest nivel după 40-50 de ani de muncă asiduă, asumată de toate partidele.
 
Prin consens, ideile se pot transforma în proiecte, iar proiectele, la rândul lor, vor genera dezvoltare a comunității, așa cum se întâmplă astăzi în Sectorul 4, ca urmare a punerii în practică a ideii de DESCENTRALIZARE. Așa, a fost permis saltul calitativ al Sectorului 4, pentru că cei născuți și crescuți în comunitate cunosc cel mai bine problemele și nevoile oamenilor, iar ultimii ani ne transformă într-un exemplu de bune practici, reușind să îmbunătățim calitatea vieții în cadrul comunității noastre. Acest lucru nu se bazează pe vorbe ci pe FAPTE! Spre exemplu, în urma bunei colaborări cu partidele politice reprezentate în Consiliul Local al Sectorului 4, am reușit, în premieră pentru ultimii 30 de ani, să lărgim 3 mari bulevarde – Șoseaua Berceni, Strada Caporal Luică, Strada Turnu Măgurele, pentru ca noi toți să nu ne mai pierdem timpul în trafic. În plus, am investit zeci de milioane de euro pentru a asigura siguranța copiilor și a profesorilor în școlile din Sectorul 4, am reabilitat termic sute de blocuri, am reabilitat terenuri de sport și, tot ca o premieră, construim primul bazin de înot acoperit al Sectorului 4, dar și primele noi grădinițe de stat! Toate acestea, însemnând o infrastructură normală și o regenerare urbană pe măsură, dar și mici artificii administrative în sensul reducerii birocrației au fost imboldul de care era nevoie pentru ca investitorii să-și îndrepte atenție către Sectorul 4. Acest lucru – ATRAGEREA DE INVESTIȚII, materializat deja în câteva cazuri, înseamnă, fără îndoială, că SUSȚINEM MEDIUL DE AFACERI și astfel putem discuta despre mai multe locuri de muncă bine plătite pentru oamenii din Sectorul 4 și, implicit, o viață mai bună pentru întreaga comunitate.

Reușita noastră, a celor din Sectorul 4, mă face să trag nădejde în deschiderea colegilor USR de a face o prezentare mai detaliată a viziunii expuse în materialul doamnei Wring, ca prim pas pentru atragerea cetățenilor și mediului de afaceri din sector într-o dezbatere cât mai fundamentată. În ceea ce privește aspectele practice ale reorganizării administrative a Bucureștiului și a zonelor adiacente, o să privim subiectul cu atenția cuvenită și o să alocăm toate resursele necesare unei competiții de proiecte al cărei rezultat să ne indice cum ar trebui să arate Capitala României într-un viitor extrem de modern și fezabil. Și, dacă tot pornim o dezbatere serioasă, merită sa aducem în discuție, cu onestitate, și câteva cifre mai puțin cunoscute. Spre exemplu, Varșovia, capitala Poloniei, deși are locuitori cât Bucureștiului, beneficiază de o suprafața dublă (Varșovia: 1.8 milioane locuitori, 520 kmp, București: ~250 kmp). Extinderea suprafeței Bucureștiului, o precondiție pentru orice demers serios de atragere a sutelor de miliarde de euro necesare în investiții publice și private, trebuie dorită de cetățenii din București și localitățile din împrejurimi. Noi trebuie să le explicăm avantajale și dezavantajele, să facem tot ce ține de noi pentru un proces cât mai simplu, însă decizia finală, ca în orice democrație, le aparține. Orașul Dubai, la 3 milioane de locuitori, are o listă de proiecte de investiții publice și private de 375 de miliarde de dolari. Londra, un oraș deja foarte dezvoltat, are în plan investiții de 330 de miliarde de dolari. Ca Bucureștiul să arate competitiv, va fi esențial să ieșim din zona cifrelor mici și a certurilor mărunte.

Nu trebuie să trecem prea ușor peste realitate cotidiană, aceea că acum, oamenii traiesc în orașe și în comune, în Sectoare ale Capitalei, în Oradea, Sibiu sau Popești-Leordeni. Atât eu, cât și toți colegii primari ne dorim cât mai puțin trafic poluant, însă sunt lucruri care încă nu pot fi făcute fără sprijinul administrației centrale. Spre exemplu, Sectorul 4 și Metrorex lucrează împreună la o nouă stație de metrou, însă un București al viitorului ar avea nevoie, probabil, de zeci de stații noi. Tot noi, în Sectorul 4, împreună du Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila CONSTRUIM un spital nou și evident că lucrurile ar merge mult mai repede dacă acestui proiect i s-ar aloca atenția cuvenită și de la nivel central. Avem de lucru și da, în timp ce ne facem lista de proiecte pentru un București al viitorului, trebuie să discutăm apăsat și despre forma de organizare ce ne poate duce acolo cât mai repede, însă NUMAI IMPREUNĂ CU OAMENII și pe baza unor analize extrem de riguroase.

Toate acestea, fără a exclude însă noi idei, NU reprezintă doar vorbe ci REALITATEA noului București, pe care o puteți descoperi aici, acasă, în Sectorul 4.