12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 9:27
No menu items!

Primarul sectorului 3, Robert Negoiță: Prea multe școli în București raportat la numărul de elevi

spot_img

robert-negoita

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, consideră că fondurile europene ar trebui folosite mai degrabă pentru modernizarea şcolilor şi nu pentru construcţia unor noi unităţi, deoarece, în Bucureşti, capacitatea de învăţământ este „supradimensionată” raportat la numărul de elevi.

„Dacă tot sunt bani puţini, haideţi să vedem cum putem să-i folosim mai bine. V-aş da un exemplu: în Bucureşti, de exemplu, capacitatea, structura de învăţământ este supradimensionată. Adică, avem prea puţini copii, prea puţini elevi faţă de capacitatea pe care o avem în Bucureşti. Mi s-ar părea normal, chiar dacă se aplică pe construcţia sau pe extinderea de şcoli, să finanţăm cu prioritate modernizarea şcolilor”, a declarat, marţi, primarul sectorului 3, la Forumul „Fonduri europene 2014-2020”, organizat de Intact Media Group la Palatul Parlamentului.

La conferinţă au fost prezenţi premierul Victor Ponta şi ministrul Eugen Teodorovici.

R.D.