11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 6:37
No menu items!

Primarul din Vatra Dornei vrea să gazeze virușii. Declarația, la doi pași de premierul Orban care inaugura centrala termică a orașului

spot_img

„Îi rog pe dorneni să ne unim cu toţii şi să reuşim să trecem perioada aceasta grea, iar toţi viruşii vom reuşi să îi băgăm în conducte şi să îi gazăm, să încheiem pentru Dorna şi pentru România cu pandemia”. Declarația a fost făcută de Ilie Boncheş, primarul din Vatra Dornei, la inaugurarea centralei termice a oraşului, la doi pași de premierul Ludovic Orban a vizitat. Înregistrarea poate fi urmărită de minutul 4.07 Monitorul de Suceava.

De altfel, în vizita făcută în județul Suceava, Orban a fost primit cu mare fast – a fost așteptat pe centura Rădăuțiului în acordurile Baladei lui Ciprian Porumberscu, interpretată la vioară de o tânără.

„Nu-mi vine a crede ca este o realitate si nu e un vis. Chiar sunt emoţionat la maxim pentru aşa vizită pe care o avem azi la Vatra Dornei. Îi rog pe dorneni să ne unim cu toţii şi să reuşim să trecem perioada aceasta grea, iar toţi viruşii vom reuşi să îi băgăm în conducte şi să îi gazăm, să încheiem pentru Dorna şi pentru România cu pandemia”, a declarat Ilie Boncheş, primarul din Vatra Dornei.

„Vreau să mulţumesc premierului României, Ludovic Orban, pentru finanţarea acestor două cazane de la Vatra Dornei. Dorna e ţara laptelor, a fructelor de pădure, ţara abatoarelor. Aici gravitează în jur de 50.000 de locuitori. Mulţumesc lui Dumnezeu că am prins acest moment legat de gazul metan de la Dorna”, a declarat Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Județean Suceava.

Ludovic Orban a fost sâmbătă la Vatra Dornei, unde a vizitat Centrala termică a oraşului, care urmează să funcţioneze pe gaz, după finalizarea de către Transzgaz a magistralei de transport.