11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 7:08
No menu items!

Primarul care nu este

spot_img

Andi Topala

  • Andi Topală

Sunt siderat. Primarul în care, eu, unul, am avut încredere, pe care l-am votat în speranța că va veni, în sfârșit, cineva care să se ocupe cu adevărat de sectorul 6, primarul care, de aproape un an, a dispărut din peisaj (nu că ar fi fost prea prezent), primarul care, prin absența sa, arată că nu-i pasă de cei care l-au votat, primarul care nu este a grăit. Nu, nu într-o conferință de presă, în vreo dezbatere publică sau pe stradă, amestecat printre plătitorii de taxe, ci pe Facebook, că, deh, e la modă. Este în trendul fostului său șef de partid, care, în general preferă internetul unei declarații de presă.

Stupefacția mea nu vine din revenirea la viața cetății a lui Rareș Mănescu, ci a atitudinii sale ipocrite, a metodei penibile și fariseice de a salva aparențele și de a-și recâștiga simpatia celor pe care i-a dezamăgit. Oricum și-a ales prost calea de a comunica, pe o rețea de socializare unde are doar 4.800 de „prieteni” (câți oare locuiesc în sectorul pe care îl administrează). Ce efect poate avea intenția sa de a arăta că aparent îi pasă?

În fine, trecând la mesajul pe care l-a propagat printre cei 4.800 de prieteni, primarul Rareș Mănescu încearcă să culeagă laurii altuia. „Veste bună pentru comunitatea Sectorului 6: proiectul dedicat cetățenilor din Prelungirea Ghencea și nu numai lor, ci și întregului sector, anume pasarela peste centura și linia ferata între Sectorul 6 și Domnești, va fi demarat în această vară”, scrie primarul pe contul său. Ei, eu nu sunt atât de naiv pe cât mizează el că sunt cei cărora vrea să le recâștige simpatia și încrederea.

În ciuda faptului că nu-l (mai) simpatizez demult pe primarul general Sorin Oprescu, trebuie să dau Cezarului ce e al Cezarului – meritul pentru proiectul „Prelungirea Ghencea” este al său și, în parte, al CNADNR, chiar dacă a fost nevoie de ani și ani de trezire a interesului și a simțului civic, dar și de muncă de lămurire, pe care au dus-o proprietarii de pe Prelungirea Ghencea. Pentru că, da, ei au purtat nenumărate discuții cu Primăria Generală, ei au ieșit la proteste în stradă. Și nu toți sunt locuitori ai sectorului 6, după cum lasă să se înțeleagă primarul Rareș Mănescu. Prelungirea Ghencea nu este doar a sectorului 6, ci și a județului Ilfov, a localității Bragadiru, unde, apropo, are o proprietate chiar primarul Mănescu. Deci, pentru rezolvarea problemei de pe Prelungirea Ghencea, măcar din propriul interes, dacă nu din al locuitorilor pe care îi invocă acum, Rareș Mănescu putea să se implice direct. Și nu spun că ar fi trebuit să intre în Asociația „Prelungirea Ghencea”, ci să profite de pârghiile pe care le avea și (încă) le are la dispoziție, ca primar, și să urgenteze proiectul. Acum vine să se bucure pentru cetățenii pe care, până acum, i-a ignorat. Și pe care îi ignoră în continuare, dacă aș trece în revistă problemele care persistă în sectorul 6 – de mediu, de infrastructură, sociale, de educație etc.

Urmează momentul în care va fi inaugurată și dată în folosință linia de metrou care va lega Drumul Taberei (sectorul 6) de centrul Capitalei. Atunci să vezi. Stați pe-aproape. Stați pe Facebook.