-0.9 C
București
joi, 27 ianuarie 2022 - 1:00
No menu items!

Primarul Capitalei a cerut deszăpezirea străzilor secundare și a trotuarelor

spot_img

Primarul general Sorin Oprescu a cerut, miercuri dimineaţă, firmelor de deszăpezire să intervină pe toate străzile secundare şi arterele de legatură din Capitală şi să se acţioneze cu material antiderapant pe trotuare, în staţiile şi refugiile RATB care nu au fost curăţate.

La Comandamentul de iarnă, edilul şef al Capitalei a solicitat firmelor de deszăpezire, să continue tratamentele cu material antiderapant, să intervină pe toate străzile secundare şi arterele de legătură şi să cureţe trotuarele, staţiile şi refugiile RATB care nu au fost curăţate.

“Rog operatorii de deszăpezire să împrăştie material antiderapant în cursul acestei dimineţi, atât timp cât vremea ne permite şi nu ninge, să se acţioneze pentru dislocarea podurilor de gheaţă care deja au început să se formeze şi, mai ales, să se ocupe de curăţarea trotuarelor. De asemenea, ori de câte ori va fi nevoie, îi rog pe operatori să ceară sprijinul Poliţiei Rutiere sau al Poliţiei Locale, în aşa fel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii normale”, a spus Sorin Oprescu.

În zona pantelor, rampelor şi a poduriPrimarul Capitalei a cerut deszăpezirea străzilor secundare și a trotuarelorlor trebuie să fie cel puţin o sărăriţă care să împrăştie material antiderapant ori de câte ori este nevoie şi de asemenea trebuie să se intervină cu prioritate la intrările în şcoli şi spitale.

Totodată, spre seară operatorii de deszăpezire vor putea începe acţiunile de evacuare a zăpezii de pe marile bulevarde.

Primarul Capitalei a făcut apel la bucureşteni să folosească, pe cât posibil, mijloacele de transport în comun, astfel încât acţiunea operatorilor de deszăpezire să fie cât mai eficientă.

Oprescu a mai cerut inspectorilor Primăriei Capitalei să continue monitorizarea acţiunilor de deszăpezire, să verifice şi să amendeze deţinătorii de reţele edilitare care au lăsat lucrările de pe carosabil nesemnalizate.

Peste 320 de utilaje cu pluguri au acţionat marţi noapte în Capitală pentru deszăpezirea arterelor principale, au declarat reprezentanţii municipalităţii.

Potrivit datelor din programul de deszăpezire, Capitala are la dispoziţie 591 utilaje, 3.314 angajaţi ai operatorilor de salubrizare şi aproape 30.000 de tone de material antiderapant.

Jumătatea de sud a ţării şi Moldova sunt până miercuri, la ora 12.00, sub cod galben de ninsori abundente şi viscol.

În Bucureşti au fost anunţate pentru joi temperaturi de până la minus 20 grade Celsius noaptea.

O.D.