14.1 C
București
marți, 30 aprilie 2024 - 9:13
No menu items!

Prima reacție a lui Marius Budăi în incidentul de la Sculeni: „Am crezut că este o farsă”

spot_img

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, susține că mașina furată în care a fost surprins la frontiera Sculeni a fost cumpărată din România și a mai trecut prin vamă fără a avea însă probleme până acum.

„Eram pasager în mașina colegului meu. Mă întorceam de la Chișinău, de la o acțiune. Cu surprindere am aflat că este furată. Am crezut că este o farsă”, a declarat pentru SURSAZILEI Marius Budăi.

Fostul ministru al Muncii a precizat că Dan-Constantin Șlincu este cumpărător de bună-credință.

„Colegul meu are toate actele. A cumpărat mașina în 2015 de la o persoană din Galați. Este cumpărător de bună-credință, el este păgubit în această chestiune. Nu este prima dată când iese cu mașina din țară. Vă dați seama câți ani sunt de când a cumpărat-o?”, a mai spus Budăi.

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a fost implicat, sâmbătă seară, într-un incident la  frontiera Sculeni. El și Dan-Constantin Șlincu, pe numele căruia este înmatriculat autoturismul Audi A6, s-au trezit dați jos din mașina cu care se deplasau. Polițiștii de frontieră i-au anunțat că autoturismul respectiv figurează ca fiind furat și că era căutat de autoritățile din Belgia din 05.01.2016. 

 

                                                                                                       Adina Bucur Silav