10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 2:56
No menu items!

Prima femeie ambasador SUA la București, Kathleen Kavalec, audiată în Senatul american. Ce a spus despre România

spot_img

Kathleen Ann Kavalec, primul ambasador femeie al Statelor Unite la București, a fost audiată în Senat pentru funcția de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în România. Kavalec le-a povestit senatorilor americani că a mai lucrat la Ambasada SUA din România și chiar a făcut Revelionul la Sibiu, când primar era Kaus Iohannis. Kavalec a mai lcrat și la Ambasada SUA din Ucraina, dar și la reprezentanța diplomatică a Statelor Unite de la Moscova.

Kathleen Kavalec a fost nominalizată în luna iunie, de președintele Joe Biden, pentru funcția de ambasador în România. Marți a fost audiată de senatori, chiar în timp ce secretarul de stat Anthony Blinken sosise în vizită la București. 

Kavalec le-a spus senatorilor că a mai lucrat la Ambasada SUA din România în trecut, ca atașat cultural, și că a luat parte la summitul NATO de la București din 2008, iar Revelionul din 2007 l-a petrecut cu familia la Sibiu, unde era primar președintele Klaus Iohannis.

„Am avut plăcerea de a lucra anterior pentru SUA în România, ca ofițer pentru afaceri culturale al Ambasadei SUA la București. În acest rol, am călătorit prin țară pentru a-mi îndeplini îndatoririle diplomatice și a spori legăturile culturale bilaterale”, a spus Kavalec în Senat.

Printre prioritățile anunțate, viitorul ambasador a susținut că va menține securitatea diplomaților americani și a cetățenilor americani prezenți în România și va întări colaborarea cu România în chestiunile fundamentale de securitate. Ea a mai menționat faptul că numeroase echipamente militare achiziționate de Armata română sunt de producție americană, și a spus că pe teritoriul țării noastre există mai multe comandamente militare ale NATO.

Kathleen Ann Kavalec a mai fost, până în iulie 2022, șefă a misiunii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) în Bosnia și Herțegovina. De asemenea, Kavalec a mai lucrat la Ambasada din România, în funcția de comisar pentru probleme culturale, dar și la Ambasada SUA din Kiev (Ucraina) şi comisar politic la Ambasada SUA la Moscova (Rusia).

M. Nedelcu