17.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 21:03
No menu items!

Prim-ministrul britanic: România riscă mult prin susținerea lui Juncker la șefia CE

spot_img

David Cameron i-a avertizat pe liderii din România, Polonia și Bulgaria, la reuniunea Consiliului European

david cameron 

Prim-ministrul britanic, David Cameron, le-a transmis liderilor României, Bulgariei şi Poloniei, la summit-ul Consiliului European, că riscă să le fie puse interesele în urma celor ale Rusiei, după nominalizarea lui Jean-Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene.

Unii oameni fac o reputaţie proastă Uniunii Europene, spunând un lucru în public şi altul în privat. Să vă spun răspicat: veţi regreta asta. Marea Britanie are o problemă cu domnul Juncker din cauza viziunilor sale federaliste. Nu înseamnă nimic pentru oamenii din Marea Britanie. Nu îl cunosc. Cum ar putea? Nu a făcut niciodată campanie acolo. De această dată este problema noastră. Însă data viitoare va fi a dumneavoastră (…) Prin renunţarea la puterea liderilor de a-şi apăra interesele naţionale, şi dumneavoastră veţi fi fără putere de a acţiona

David Cameron
prim-ministrul Marii Britanii

„Noi punem interesele dumneavoastră înaintea celor ale Rusiei, dar dacă acest candidat, favorit pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, crede că acordurile comerciale cu Rusia sunt mai importante?”, li s-a adresat Cameron liderilor din România, Polonia și Bulgaria.

Jean-Claude Juncker a fost desemnat de şefii de stat şi de guvern ai statelor membre UE pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, anunţă Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European. „Decizia a fost luată. Consiliul European îl propune pe Jean-Claude Juncker pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene”, a transmis Van Rompuy.

Potrivit preşedintelui Traian Băsescu, care a participat la summit, decizia s-a luat prin vot, cu 26 la 2. Din informaţiile neoficiale, unul din cele două state care s-au opus este Marea Britanie.

Numele lui Jean-Claude Juncker a fost înaintat de PPE, grupul cu cei mai mulţi europarlamentari după alegerile din mai, dar agreat şi de PES.

Emanuel Stan