14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 12:15
No menu items!

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, vrea să-i lase fără pensii speciale pe foștii securiști

spot_img

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a propus, în şedinţ de coaliţie de luni, un grup de lucru care să se ocupe de pensiile speciale, în special pentru „foștii securiști”.

UDMR a propus un grup de lucru care se va ocupa de toate pensiile care nu se acordă după principiul contributivității – fosta securitate, chiar și magistrați, dar și alte categorii, pentru care acum sunt soluţii „extrem de diferite”.

„Întrebarea este dacă statul român doreşte să definească care sunt acele categorii socio-profesionale pentru care doreşte să ofere la pensii ceva în plus faţă de contributivitate – principiul contributivităţii trebuie să fie baza – sau nu doreşte acest lucru (…) Nu e corect să ai pensia mai mare, şi asta se întâmplă în cazul magistraţilor, nu se poate generaliza, dar sunt foarte multe cazuri unde pensia este mai mare decât avea salariul. Nu e corect, pe baza contributivităţii nu poţi să ajungi la o astfel de pensie. Pe de altă parte, există foşti securişti din poliţia politică sau din sistemul penitenciarelor care nu au făcut altceva decât să-i urmărească pe oameni şi să-i bată, dacă au ajuns la închisoare, şi au pensii mai mari decât militarii care au stat în teatru de război. Nu e corect. Sunt nişte lucruri care trebuie discutate şi eu aş pleca de la această ipoteză: statul doreşte să facă ceva sau nu doreşte, că din demagogie în demagogie putem să mergem şi în următorii ani, nu vom rezolva nimic. Parlamentul a rezolvat problema parlamentarilor. Noi nu am fost de acord, fiindcă nu aşa se abordează un subiect. Dar văd că nimeni nu mai are chef să meargă mai departe. Şi de aceea, dacă vorbim de reformă, dacă vorbim de principii, prima dată trebuie să soluţionăm această chestiune care de ani de zile (…) e în atenţia opiniei publice”, a argumentat liderul UDMR. 

În schimb, în privința pensiilor speciale ale primarilor, Kelemen Hunor a spus că acestea nu ar trebui eliminate.

Marilena Nedelcu