15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 11:42
No menu items!

Președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, arestat preventiv

spot_img

Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Ionel Arsene, a fost arestat preventiv, luni, pentru 30 de zile, sub acuzația de trafic de influență. 

Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel Bacău, care au  admis contestaţia DNA în acest caz. Hotărârea de luni este definitivă. 

Pe 19 ianuarie, Tribunalul Bacău a decis ca Ionel Arsene să fie cercetat sub control judiciar. 

Cu o zi în urmă, Arsene fusese reținut de DNA care îl acuză că, în cursul anului 2013, „în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală”.

R.D.