32.2 C
București
miercuri, 23 iunie 2021 - 18:36

Premii în bani pentru fiecare fotografie cu cei care aruncă gunoi în spații publice

spot_img

Primăria Soveja din județul Vrancea oferă un premiu de 150 de lei pentru fiecare fotografie sau filmare care surprinde oameni în timp ce aruncă deșeuri pe domeniul public, transmite Antena 3. 

Autoritățile locale sunt nemulțumite de faptul că au investit într-un sistem de colectare a deșeurilor, dar unii localnici continuă să arunce gunoiul pe domeniul public.

Acțiunile de igienizare, ajutorul dat, dar și apelurile la curățenie nu au fost luate în serios de toți locuitorii. Astfel că măsuri mai puțin ortodoxe se impun pentru aducerea la același numitor a celor care aruncă în continuare gunoaie pe albiile râurilor, în poieni sau în spatele grădinilor“, au transmis autorităţile locale. 

Astfel, începând din 20 mai, primăria oferă un premiu de 150 de lei pentru fiecare video sau fotografie din care să reiasă imaginea clară ori numărul de înmatriculare al oamenilor sau mașinilor care aruncă deșeurile pe spațiile publice.

„Fotografiile sau filmările pot fi trimise la adresa de email a Primăriei. Ulterior, cei fotografiați pot fi sancționați.
 
Potrivit legii „constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoanele juridice” aruncatul gunoaielor în spațiile publice, arată reprezentanții primăriei Soveja din județul Vrancea.