3.9 C
București
marți, 30 noiembrie 2021 - 10:25
No menu items!

Premierul Victor Ponta şi-a angajat răspunderea pe Legea descentralizării

spot_img

Victor-Ponta_SZ

Premierul Victor Ponta şi-a angajat marți răspunderea în Parlament pe controversata Lege a descentralizării. Opoziţia are la dispoziţie trei zile pentru a iniţia şi a depune o moţiune de cenzură. În caz contrar, legea se consideră adoptată.

Parlamentarii au depus peste 2.000 de amendamente, dintre care Guvernul şi-a însuşit aproximativ 500, majoritatea de natură tehnică. Campion absolut la amendamente a fost chiar un deputat al majorităţii USL, social-democratul Mircea Dobre. El a trimis Guvernului nu mai puţin de 1.700 de propuneri.

De la şedinţa comună a Parlamentului au lipsit senatorii şi deputaţii PDL.  Aceştia nici nu au depus vreun un amendament, Mircea Toader anunţând încă de săptămâna trecută că pedeliştii  nu sunt de acord cu rapiditatea procedurii de asumare a răspunderii Guvernului şi că vor contesta la Curtea Constituţională proiectul. Mai mult, trei zile, începând de astăzi, PDL are timp să iniţieze o moţiune de cenzură împotriva Guvernului şi să adune semnăturile necesare (un sfert din numărul senatorilor şi deputaţilor, lucru greu de realizat fără sprijinul PPDD) pentru depunerea ei.

Premierul Victor Ponta le-a transmis parlamentarilor, în discursul de asumare, că, în ciuda criticilor, această lege a descentralizării înseamnă ruperea de trecutul centralist, scurtarea lanţului decizional şi simplificarea sistemului administrativ. Ponta a admis, însă, că în anii următori descentralizarea va însemna şi reducerea locurilor de muncă.

Acum nici un om nu va fi dat afară. Dar, de anul viitor, autorităţile locale îşi vor face norme şi planificări bugetare şi atunci probabil că se vor face şi reduceri, în perspectiva bugetului pentru 2015.

Victor Ponta

premier

Nicoleta Vera