17.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 21:32
No menu items!

Premierul Norvegiei și-a serbat ziua în plină pandemie. Dar nu la Guvern, ca la noi

spot_img

Premierul Norvegiei, Erna Solberg, și-a serbat ziua de naștere împreună cu 13 membri ai familiei, limita impusă de regulile de prevenire a pandemiei fiind de 10 persoane. Prim-ministrul, care a împlinit 60 de ani, și-a cerut public scuze. 

Erna Solberg a recunoscut că 13 membri ai familiei sale au luat cina pe 26 februarie la un restaurant dintr-o stațiune de sporturi de iarnă din Geilo, potrivit Euronews. Ea nu s-a aflat acolo, deoarece mergea la un spital să își facă un tratament la ochi. A doua zi, cele 13 persoane au venit la ea acasă și au luat împreună masa, într-un apartament, încălcând regulile privind întâlnirile private.

“Îmi pare foarte rău. Este jenant, însă sunt în principal tristă pentru că știu că trebuie să fiu un exemplu de bune practici”, a spus Soldberg, care este prim-ministru al Norvegiei din 2013.

Poliția anchetează incidentul pentru a stabili dacă Solberg a încălcat “regulile locale sau naționale”.

Anul trecut, pe 30 mai, în plină pandemie, premierul român de atunci, Ludovic Orban, și-a serbat ziua în biroul de la Palatul Victoria, împreună cu mai mulți miniștri și parlamentari. Pozele de la petrecere arată că s-a consumat alcool, s-a fumat în interior și nu s-a purtat masca de protecție. Membrii Guvernului identificați au fost amendați de Poliție, iar Ludovic Orban și-a cerut scuze.