14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 12:50
No menu items!

Premierul Nicolae Ciucă, prima întâlnire cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Ce au discutat

spot_img

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, vineri, o întrevedere cu Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. Este prima întrevedere a premierului Ciucă cu guvernatorul BNR, de la preluarea mandatului. Cei doi oficiali au vorbit despre principalele provocări cu care ne confruntăm în prezent, cum ar fi nevoia de creştere a capacităţii administrative în privinţa absorbiţiei fondurilor europene, dar și despre principalele evoluţii şi provocări din economia României şi mediul financiar, în contextul actual al revenirii economice.

Potrivit Executivului, întâlnirea a avut loc pentru consolidarea dialogului instituţional şi a vizat discutarea principalelor evoluţii şi provocări din economia României şi mediul financiar, în contextul actual al revenirii economice, al crizei energetice şi al nevoii de a elabora un buget solid şi credibil pentru 2022, care să ofere încredere mediului investiţional şi să susţină stabilitatea financiară de care România are nevoie în perioada următoare.
 
Este prima întrevedere a Premierului cu Guvernatorul BNR, la discuţii fiind invitat să participe şi consilierul prezidenţial pe probleme economice, Cosmin Marinescu, au transmis oficialii Guvernului. 
 
În cadrul întâlnirii, a fost subliniată nevoia unui dialog instituţional eficient, prin implicarea convergentă a autorităţilor statale, fiind trecute în revistă totodată şi principalele provocări cu care ne confruntăm în prezent, cum ar fi nevoia de creştere a capacităţii administrative în privinţa absorbiţiei fondurilor europene, atât cele prevăzute în PNRR, cât şi în programele operaţionale, a mai transmis Guvernul. 
 
R. Dan