17.2 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024 - 23:13
No menu items!

Premierul Nicolae Ciucă nu este de acord cu taxele pe care voia să le introducă ministrul de Finanțe

spot_img

Guvernul nu este de acord cu introducerea de noi taxe fără discutarea lor în prealabil cu cei vizați, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, după ședința de Guvern de joi. Reacţia vine după afirmațiile făcute de ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, care a spus că vrea taxe „pe lux”, impozite mai mari pentru românii cu mai multe locuinţe sau cu mai multe maşini.

Conform declarațiilor de la Guvern, Executivul nu a introdus anul acesta nicio taxă nouă și nici nu va introduce, înainte de a exista consultări cu mediul economic, cu cei cărora li se adresează aceste taxe. Purtătorul de cuvânt a amintit că premierul Nicolae Ciucă a avut, de fiecare dată, întâlniri și consultări cu sindicatele, cu patronatele și cu mediul de afaceri sau cu reprezentanții unei ramuri, înainte de a lua o decizie în acel domeniu.

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, a anunţat, zilele trecute, că vrea să propună taxe mai mari pentru românii cu mai multe maşini.

E. Stan